Papa Francisc începe mâine o vizită istorică în Irak, un stat măcinat de război și conflicte civile. Aceasta este prima vizită sfântului părinte în afara Italiei de când a început pandemia de COVID-19.Papa Francisc este ...
Administraţia Vladimir Putin a respins, joi, apelul Statelor Unite de distrugere a arsenalului chimic, argumentând că au fost deja neutralizate în conformitate cu prevederile Convenţiei Armelor Chimice, potrivit Digi24.& ...
Grupul farmaceutic american Pfizer urmează să concedieze 15% din personalul centrului său de distribuţie de la Zaventem (Belgia), urmând ca o parte din activităţile acestui centru să fie delocalizate în România, informea ...
Numărul de noi cazuri de COVID-19 creşte din nou în Europa, după şase săptămâni de declin, a anunţat joi conducerea regională a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), relatează AFP şi Reuters."Constatăm o recrudescenţă ...
Cum vaccinare împotriva Covid-19 nu este obligatorie, aeroporturile și alte puncte de trecere a frontierei nu trebuie să ceară călătorilor să fie vaccinaţi pentru a putea intra pe teritoriul unei țări, avertizează Organi ...
Un cutremur puternic, de 6,2 pe scara Richter, a avut loc, miercuri, în Grecia, potrivit AP. Seismul a fost resimţit până în capitala Atena, situată la aproape 250 de kilometri distanţă, transmite digi24.ro.Agenția de pr ...
Peste doar două săptămâni, Seychelles va deveni prima țară din lume care atinge imunitatea colectivă în urma vaccinării. Atunci, 70% dintre locuitori vor fi primit cea de-a doua doză a vaccinului chinezesc Sinopharm.&nbs ...
Comisia Europeană a venit cu clarificări după declaraţiile preşedintei Ursula von der Leyen privind proiectul controversat al certificatului medical european. Șefa CE anunțase prezentarea unei propuneri pentru crearea un ...
Concursul Eurovision 2021, care se va desfăşura în oraşul olandez Rotterdam în luna mai, va beneficia de interpretări live ale artiştilor şi va fi organizat sub măsuri stricte de securitate sanitară, care includ măşti, c ...
Arabia Saudită le va cere musulmanilor care doresc să participe la pelerinajul din locurile sfinte de la Mecca şi Medina să fie vaccinaţi anti-COVID-19 înainte de sosirea în această ţară, care anul trecut a permis numai ...
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) consideră că este puţin probabil ca pandemia de COVID-19 să se încheie anul acesta."Cred că va fi foarte prematur şi nerealist să credem că vom termina cu acest virus până la sfârşi ...
Marți a demarat campania de vaccinare anti-COVID-19 din Republica Moldova, primele persoane imunizate fiind lucrătorii medicali din cadrul Spitalului Clinic Republican “Timofei Moșneaga”. Administrarea acestor doze a fos ...
Vulcanul Etna a erupt din nou, pentru a șaptea oară în ultimele două săptămâni.Chiar dacă erupția a fost mai puţin intensă de această dată, norul uriaş de cenușă le-a dat bătăi de cap localnicilor.Zilele trecute, Etna a ...
Comisia Europeană va prezenta pe 17 martie un pachet de măsuri axat pe desfăşurarea călătoriilor şi ridicarea restricţiilor impuse din cauza pandemiei, care va include şi propunerea sa privind „paşapoartele verzi digital ...
Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy a fost condamnat luni la trei ani de închisoare pentru corupţie şi trafic de influenţă, relatează agenţiile internaţionale de presă.Potrivit France Presse, fostul şef al statului ...
Târgul de Turism Virtual al României a reliefat faptul că şi anul acesta românii preferă să meargă în vacanţe în zone mai puţin aglomerate. Printre ele se află Delta Dunării foarte căutată de turişti. Numărul rezervărilo ...
Un grup din Finlanda care a petrecut câteva zile îndepărtând zăpada şi tăind cu fierăstrăul un imens cerc de gheaţă cu diametrul de peste 300 de metri pentru a se roti pe un lac îngheţat, încearcă să doboare recordul mon ...
Oamenii de știință au găsit o modalitate de a reduce impactul măștilor de unică folosință asupra mediului, prin utilizarea lor în asfaltarea drumurilor. Se estimează că 6,8 miliarde de măști de unică folosință sunt ...
Un român în vârstă de 22 de ani a fost arestat în Spania, după ce a omorât un angajat al unei biserici. Crima îngrozitoare a fost comisă chiar în faţa lăcaşului de cult.Totul s-a întâmplat seara trecută, vineri, 26 febru ...
Prinţul moştenitor al Arabiei Saudite a ordonat personal asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi.Este concluzia la care au ajuns serviciile de informaţii americane, făcând publice mai multe documente clasificate.În rapo ...