Toate știrile despre pacienți în ziarul Cuget Liber Online.

Pacienți

117 articole cu tagul " pacienți". Ultima știre adaugata : Marţi, 26 Decembrie 2023.

20 Mai 2020
Începând de luni, 18 mai, ambulatoriul Spitalului Orășenesc Hârșova s-a redeschis la capacitate maximă. Potrivit reprezentanților unității spitalicești, au fost redeschise toate cabinetele, printre care cele de diabet za ...
15 Mai 2020
Autoritățile au renunțat la o parte din restricții, însă riscul îmbolnăvirilor nu a dispărut deodată, de ieri până astăzi. De-acum, depinde foarte mult de noi cum ne vom proteja, iar medicii specialiști ne spun că purtar ...
09 Mai 2020
Constănțenii care vor ajunge în cabinetele stomatologice după data de 15 mai vor trebui să respecte niște reguli stricte. Căci, deși starea de urgență nu va mai fi în vigoare, sunt necesare o serie de măsuri pentru a pre ...
23 Aprilie 2020
Durerile de măsele pot deveni, deseori, insuportabile, iar în plină stare de urgență, chiar fatale. Pacientul suferă enorm, nu mai poate gândi rațional, nu mai poate face nimic cum trebuie, pentru că durerea pe care o si ...
04 Aprilie 2020
Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Constanța anunță că, pe perioada stării de urgență, pacienții cu afecțiuni oncologice vor beneficia de medicamentele specifice care se eliberează prin farmaciile cu circuit ...
03 Aprilie 2020
Primarul Constanței, Decebal Făgădău, a anunțat că a început mai multe demersuri pentru ca pacienți infectați cu Covid-19 să fie trimiși pentru tratament în spitale din Germania. Măsura ar fi necesară atunci când unități ...
Cuget Liber -
02 Aprilie 2020
Austria va primi pacienți francezi contaminați cu Covid-19, devenind prima țară care nu are frontieră cu Franța unde vor fi transferați bolnavi din regiunea de est, au afirmat, ieri, surse oficiale, potrivit AFP. Trei pa ...
02 Aprilie 2020
Sute de cadre medicale și militari vor lucra în cadrul spitalului militar modular care este amenajat, zilele acestea, pe stadionul "Portul" din municipiul Constanța. Intenția autorităților este ca în aceste corturi să fi ...
Cuget Liber -
30 Martie 2020
Forțele armate franceze transportă pacienți cu coronavirus în Germania pe calea aerului, a confirmat, sâmbătă, ministrul Apărării, Florence Parly. Radioteleviziunea FranceInfo, preluată de DPA, a informat că primii doi b ...
28 Martie 2020
De aproape trei săptămâni, în Spitalul de Boli Infecțioase Constanța a început lupta cu noul coronavirus. Aici a ajuns primul pacient, pe 10 martie și tot aici sunt tratați, în prezent, zeci de constănțeni infectați cu C ...
26 Martie 2020
Pentru a-i proteja pe bolnavii de cancer, de săptămâna trecută, cel puțin pe perioada stării de urgență, pacienții oncologici, care au fost luați în evidență deja și care au nevoie de concedii medicale, rețete compensate ...
19 Martie 2020
În curtea Spitalului Municipal Mangalia, în fața Pavilionului B, din cadrul unității medicale, a fost creat un nou spațiu de triaj, amenajat special, în afara clinicilor din fața pavilionului, pentru a evita, în continua ...
17 Martie 2020
În timp ce numărul cazurilor persoanelor infectate cu coronavirus crește, iar alte câteva sute urmează să fie testate sau așteaptă rezultatele, autoritățile locale fac pregătiri în spitale pentru a primi eventualii pacie ...
05 Februarie 2020
Zilele trecute, în urma vizitei ministrului Sănătății, Victor Costache, la Spitalul Universitar Foch, unul dintre cele mai importante spitale din Europa, s-a decis că acesta va primi pacienți români pentru efectuarea tra ...
Cuget Liber -
16 Ianuarie 2020
Sistemul medical din România e zguduit de un nou scandal. Potrivit Digi24, la Predeal, un programator IT consultă pacienți și le prescrie medicamente, fără să fi trecut nici măcar o oră pe la Facultatea de Medicină. Soți ...
Cuget Liber -
10 Ianuarie 2020
Castroane pline cu pâine înmuiată și câteva bucățele de salam - așa arată hrana pacienților de la Centrul de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică Plătărești din județul Călărași. Imaginile au fost postate pe Facebo ...
07 Decembrie 2019
Fundația "Baylor Marea Neagră", în parteneriat cu Facultatea de Medicină și cu cea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității "Ovidius" a elaborat un curs și susține sesiuni de instruire în domeniul co ...
29 August 2019
Ministerul Sănătății vrea să dea amenzi usturătoare cadrelor medicale care lasă pacienții ce se prezintă la Unitățile de Primiri Urgențe ale spitalelor să aștepte pe hol peste intervalul de timp prevăzut de lege. Ca urma ...
10 Iulie 2017
Un număr de 1.209 pacienți au ajuns în Unitatea de Primire a Urgențelor (UPU) în acest week-end, iar în urma investigațiilor de specialitate, 286 au fost internați. Cele mai multe persoane au fost preluate de medic ...
10 Iulie 2017
Cadrele medicale constănțene care au asigurat asistența medicală la festivalul Neversea au consultat în week-end-ul care tocmai ce s-a încheiat, un număr de 565 persoane. Potrivit reprezentanților Spitalului Clinic ...
06 Iulie 2017
Asociația Pacienților cu Hepatită din România (APAH-RO) lansează pe pagina sa de Facebook campania "NO-hep, povestea care te inspiră să lupți". Demersul face parte din seria evenimentelor organizate de APAH-RO cu ocazia ...
26 Iunie 2017
Asociația pentru Medicina Sexualității din România (AMSR) va organiza în perioada 27-29 octombrie 2017 la Ana Hotels, din Poiana Brașov cea de-a XVII-a ediție a Conferinței Naționale de Medicina Sexualității. La con ...
06 Iunie 2017
Aproape 2000 de pacienți s-au prezentat la Secția Urgență a spitalui în minivacanța de Rusalii. Dintre aceștia, 445 au fost spitalizați. Cei mai mulți pacienți, în număr de 829, s-au prezentat la UPU Interne. Aglome ...
12 Aprilie 2017
Medicii secției Ortopedie-Traumatologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Constanța au efectuat în premieră, mai multe intervenții minim invazive cu abord anterior pentru proteza de șold.Abordul min ...
04 Aprilie 2017
Un număr de 1.128 pacienți au ajuns la Unitatea de Primire a Urgențelor (UPU) în ultimele zile, cei mai mulți dintre ei fiind preluați de UPU Interne. Este vorba despre 462 persoane, în trei zile, din care 118 au fost in ...
31 Martie 2017
Prof. dr. Florian Bodog, ministrul Sănătății a participat la al doilea Summit Ministerial cu privire la Siguranța Pacienților, desfășurat în Germania, Bonn, în perioada 29 – 30 martie 2017.Evenimentul a fost organi ...
Cuget Liber -
28 Martie 2017
În perioadă 2016-2017 au fost semnate 11 contracte cost-volum, din care nouă contracte pe aria terapeutică oncologie, un contract pe boli rare – purpură trombocitopenica idiopatica – și un contract pe aria te ...
28 Martie 2017
Din cauza vârstei înaintate, a îmbătrânirii țesuturilor, dar și a mai multor factori interni și externi, pacienții înaintați în vârstă sunt predispuși să facă boli renale, spun specialiștii. 
25 Martie 2017
România a realizat în 2016 cel mai mare salt pozitiv înregistrat vreodată de o țară, de 12 locuri, în domeniul politicilor de control al consumului de tutun, conform Scalei Politicilor de Control al Consumului de Tutun & ...
24 Martie 2017
Una dintre cele mai importante maladii mondiale, tuberculoza, este combătută și prin serviciile oferite de Fundația Baylor Marea Neagră, obiectivul fiind de a preveni îmbolnăvirea de TBC a persoanelor care trăiesc cu HIV ...

Cele mai accesate ştiri

Pagina a fost generata in 0.2179 secunde