Foarte mulţi bolnavi cu probleme renale ajung la spital numai atunci când starea li se agravează, în loc să se prezinte la consultațiile periodice la care sunt programaţi. Din păcate, deseori, starea lor se deteriorează ...
Până la data de 9 iunie, va avea loc la Universitatea "Ovidius" din Constanța, prima ediție a Școlii de Vară a Tinerilor Nefrologi. Manifestarea desfășurată sub egida Societății Române de Nefrologie, în parteneriat cu Fa ...
Ediția Inaugurală a Școlii de Vară a Tinerilor Nefrologi are loc în perioada 5-9 iunie, în Constanța. Manifestarea desfășurată sub egida Societății Române de Nefrologie, în parteneriat cu Facultatea de Medicină din ...
Societatea Română de Nefrologie (SRN) are un nou președinte, iar acesta este medicul șef al secției Nefrologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență, dr. Liliana Tuță. Numirea pe funcție s-a făcut în cadrul Co ...
Ultimele statistici indică, fără drept de apel, că obezitatea este din ce în ce mai frecventă la nivel mondial și devine, încet-încet, pandemică. "La acest moment, există un nivel de obezi raportat la nive ...
Nefrita sau pielonefrita este o boală inflamatorie a unui rinichi sau chiar a ambilor rinichi și este provocată de o infecție sau de o malformație a căilor excretorii. De cele mai multe ori, însă, boala nu afectează decâ ...
Societatea Română de Nefrologie (SRN) va avea, începând cu anul viitor, un nou președinte, în persoana actualului medic șef al secției Nefrologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență, dr. Liliana Tuță. " ...
O dietă bogată în carne poate cauza tot felul de afecțiuni, printre care și gută, spun specialiștii. Această afecțiune este un fel de artrită, ce se manifestă prin dureri și inflamații ale articulațiilor. Medicii special ...
Dacă ați suferit de un cancer vezical, este important să știți că nu ar trebui să săriți peste controalele de rutină la medicul specialist. În unele cazuri, boala poate recidiva, de aceea specialiștii vă sfătuiesc să mer ...
O simplă analiză de urină, efectuată la timpul potrivit, poate fi salvatoare pentru unele persoane cu diferite afecțiuni. Nivelul proteinuriei (albuminurie) din urină este extrem de important în depistarea bolii cronice ...
Medstar General Hospital, prin medicul nefrolog dr. Gianina Gabriela Șotilă, a demarat o cam-panie de screening pentru depistarea precoce a bolii cronice de rinichi în județul Constanța. Campania își propune să crească g ...
Vezica urinară este un organ ce stochează urina. Ea este situată în abdomenul inferior, are aproximativ dimensiunea unui grapefruit și este elastică, ceea ce permite mărirea sau micșorarea peretelui său muscular. Canceru ...
Stenoza arterelor renale reprezintă obstrucția prin plăci de colesterol a arterei renale, condiție în care rinichiul "nu se mai poate hrăni" și apar unele pusee tensionale mari, în special la tineri. Orice hipertensiune ...
În România, una din 20 de persoane suferă de diabet zaharat, iar una din șapte persoane prezintă riscul de a dezvolta această afecțiune, potrivit specialiștilor. Diabetul zaharat, considerat "fla ...
Numeroși doctori și studenți, din cadrul Facultății de Medicină, au organizat, ieri,în cadrul Spitalului Județean, o campanie de conștientizare și informare a populației despre boala cronică de rinichi, având ca scop pro ...
Specialiștii nefrologi constănțeni, împreună cu studenții din cadrul Facultății de Medicină promovează, astăzi, 10 martie, o campanie de informare și prevenire a populației, ce are ca scop promovarea unei vieți sănătoase ...
Cu prilejul serbării "Zilei Mondiale a Rinichiului", mai mulți medici de la Spitalul Județean s-au întrunit pentru a discuta despre riscurile bolilor de rinichi, dar și despre bolile din care derivă aceste afecțiuni, dân ...
• MEDSTAR General Hospital organizează conferința națională Timp de patru zile, Constanța devine capitala medicilor specialiști în urologie. Este vorba despre un eveniment național, organizat de ...
Mii de constănțeni sunt diagnosticați, anual, cu litiază reno-urinară. Colica renală și infecțiile urinare recidivante sunt, de altfel, printre cele mai frecvente motive de prezentare la medic în camera de gardă sau în a ...
Șase dintre constănțenii care au nevoie de dializă au fost aduși la centrul de nefrologie din cadrul Spitalului Județean Constanța, urmând ca medicii să îi externeze abia după ce trece vremea rea. "De noaptea trecută, au ...
Considerat flagelul secolului XXI, diabetul zaharat este o boală caracterizată prin nivele ridicate ale glucozei în sânge. Practic, organismul nu produce destul insulină sau nu o folosește eficient. În prezent, în țara n ...
Centrul multifuncțional Flora, din stațiunea Mamaia, oferă consultații gratuite la Nefrologie, Medicină internă, Diabet, Nutriție și boli metabolice și Endocrinologie.Pacienților li se va face electrocardiogramă, li se v ...
Rinichii dau rareori semne că ar avea suferințe. Abia când ne doare foarte tare sau observăm firicele de sânge în urină, începem să ne facem griji și să ne gândim că am putea fi bolnavi. Pentru a descoperi afecțiunile ri ...
Boala cronică de rinichi este subdiagnosticată la noi în țară și din acest motiv, realizarea unui program de prevenție cu screening și implicarea medicilor de familie în depistarea acestei afecțiuni, poate încetini foart ...
Din ce în ce mai multe persoane suferă de boli ale rinichilor, fără să fie diagnosticate și tratate la timp. Se ajunge în astfel de situații, din păcate, pentru că un bolnav poate pierde până la 90% din funcția renală în ...
Deși tratamentul și aparatura din centrele de dializă constănțene sunt foarte performante și sunt decontate prin Casa de Asigurări de Sănătate astfel ca pacienții să nu plătească pentru ele, specialiștii susțin că lista ...
Primul an de activitate al Centrului de Nefrologie și Dializă IHS Constanța s-a dovedit un real succes, având în vedere că peste 500 de pacienți au putut beneficia de dializă și tratament. Centrul de dializă IHS Con ...
Primul an de activitate al centrului de Nefrologie și Dializă IHS Constanța s-a dovedit un real succes, având în vedere că peste 500 de pacienți au putut beneficia de dializă și tratament. În plus, mai bine de 100 de bol ...