Persoanele cu dizabilităţi, implicate în proiecte educaționale

de Mirabela ȘERBĂNESCU Miercuri, 05 Mai 2021 985
Universitatea „Ovidius” din Constanţa (UOC) a lansat platforma online de prezentare a proiectului „Sitting Darts”. Potrivit ec. drd. Răzvan-Ionuţ Drugă, proiectul este realizat în cadrul unui consorţiu format din patru organizaţii, al cărui lider este Turkish Bocce Bowling and Darts Federation (Turcia). Alături de Universitatea „Ovidius” din Constanţa, parteneri instituţionali în proiect sunt: Bosnian Representative Association for Valuable Opportunities (Bosnia şi Herţegovina) şi Asocijacija Sport Za Sve Srbije (Serbia).
„Scopul acestui proiect, ce are perioadă de finalizare luna decembrie 2021, este de a ajunge la persoanele cu dizabilităţi, excluse din viaţa socială, ce au mai puţine oportunităţi şi sunt private de puterea vindecătoare a sportului. Ne propunem, deci, să creştem calitatea vieţii cotidiene, prin oferirea unor activităţi sportive grupului ţintă şi am ales această ramură sportivă, ce poartă şi denumirea proiectului, deoarece nu necesită performanţe fizice ridicate”, a declarat responsabilul de proiect din partea UOC, prof. univ. dr. Carmen Ene-Voiculescu, din cadrul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport (FRFS). 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei