Sâmbătă, 24 octombrie, în cartierul Faleză Nord din Constanţa, zona Santa Maria Bay Residence, s-a desfăşurat etapa inaugurală a Cupei Mării Negre la ciclism, competiţie rezervată copiilor. Vremea a ţinut cu micii rutier ...
Timp de două zile, la Târgu Mureș, s-au desfășurat Campionatele Naționale de ciclism pentru copii. Ca de obicei, orașul Constanța a fost reprezentat cu succes de către Clubul Bilal. Elevii antrenorului Victor Bănescu au ...
Centrul Național de Formare și Perfecționare a Antrenorilor organizează, în perioada următoare, cursuri de formare antrenori. Cursurile pot avea durata de un an, acestea adresându-se absolvenților de învățământ superior ...
Turul Dobrogei la ciclism este o competiție devenită deja tradițională, iar cursele sunt așteptate cu sufletul la gură atât de participanți, cât și de organizatori. Evenimentul ar fi trebuit să aibă loc în perioada 23-25 ...
Turul Dobrogei la ciclism este o competiție devenită deja tradițională, iar cursele sunt așteptate cu sufletul la gură atât de participanți, cât și de organizatori. Evenimentul ar trebui să aibă loc în perioada 23-25 mai ...
Ciclismul a fost întotdeauna un sport popular în Constanța, fapt demonstrat în fiecare an, atunci când se organizează Turul Dobrogei. Anul acesta, prestigiosul eveniment va avea loc în perioada 23-25 mai și se va bucura ...
Etapa a treia a celei de-a VIII-a ediții a Cupei Mării Negre la ciclism va avea loc în week-end, în stațiunea Mamaia. Competiția se adresează copiilor cu vârste între 5 și 14 ani și se desfășoară în trei etape cu clasame ...
Constanța va găzdui, începând cu 21 septembrie, cea de-a opta ediție a Cupei Mării Negre la ciclism. Competiția este adresată copiilor cu vârstele cuprinse între 5 și 14 ani și va avea loc în stațiunea Mamaia, pe faleza ...
Rutierul olandez Alex Molenaar (Monkey Town - A Block CT) a câștigat ediția a 52-a a Turului ciclist al României, încheiată, ieri, la București. Molenaar a fost urmat în clasamentul final de rusul Savva Novikov (Lok ...
Turul ciclist al României a ajuns, în acest an, la ediția cu numărul 52. Competiția va avea loc în perioada 11-15 septembrie și se va întinde pe durata a cinci etape. Startul se va da la Cluj-Napoca, iar cicliștii v ...
Competiția sportivă Turul Dobrogei 2019 la ciclism va determina ca tronsonul de drum de pe bulevardul Aurel Vlaicu, cuprins între bulevardul Al. Lăpușneanu și bulevardul Tomis, va fi închis circulației duminică, 19 mai, ...
Una dintre cele mai îndrăgite competiții de ciclism, Turul Dobrogei, se pregătește de start. Rutierii vor urca în șa și, începând de mâine, își doresc să aibă spor maxim la pedalat. Turul Dobrogei, concurs de ciclis ...
Cea de-a treia etapă a Cupei Mării Negre la ciclism, concurs destinat în exclusivitate copiilor cu vârste cuprinse între 5 ani și 14 ani, se va desfășura sâmbătă, 11 mai, în stațiunea Mamaia. Locul de întâlnire este ...
Constanța se pregătește pentru startul celui mai important concurs de ciclism pentru copii din Dobrogea: Cupa Mării Negre. Ediția a VII-a a Cupei Mării Negre la ciclism debutează, pe 6 aprilie, în parcarea VIVO! Con ...
Ciclistul luxemburghez Bob Jungels (Deceuninck) a câștigat duminică en solitaire Kuurne-Bruxelles-Kuurne, o cursă semi-clasică desfășurată în Belgia, informează AFP.Jungels s-a desprins dintr-un grup de cinci cicliști cu ...
În luna aprilie, la Constanța, va avea loc cea de-a șaptea ediție a Cupei Mării Negre la ciclism, dedicată copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 14 ani. Evenimentul este organizat de Clubul Sportiv Bilal Constanța.Ca în ...
Ultima etapă din cadrul evenimentului "Bicicleta - mijloc de locomoție și sănătate", organizat de Primăria Năvodari, s-a desfășurat, zilele trecute, pe promenada Năvodari. În perioada 15 septembrie - 20 octombrie, în fie ...
Sâmbătă, 6 octombrie, în stațiunea Mamaia, Zona Iaki-Caelia, se va desfășura a treia și ultima etapă a Cupei Mării Negre la ciclism, ajunsă la ediția cu numărul șase. Această ultimă rundă a fost programată inițial în Pia ...
Sâmbătă, 22 septembrie, la ora 10, se va da startul etapei a doua a ediției a șasea a concursului de ciclism Cupa Mării Negre. Etapa este programată în stațiunea Mamaia, zona Iaki-Caelia. Concursul este rezerva ...
Tatăl handbalistului Nemanja Mladenovic, de la HC Dobrogea Sud Constanța, a pornit în aventura vieții sale. Pasionat de ciclism și călătorii, Ivan Mladenovic a acceptat provocarea de a străbate cei 11.000 km din Serbia p ...
Președintele Federației Române de Ciclism, Eduard Novak, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că Turul României, organizat cu ocazia Centenarului după o pauză de cinci ani, va marca evoluția ciclismului române ...
Sâmbătă, 8 septembrie, debutează cea de-a șasea ediție a concursului de ciclism Cupa Mării Negre. Și ediția de toamnă propune micilor cicliști trei etape: pe 8 septembrie, la VIVO! Constanța, pe 22 septembrie, în Piața O ...
Sâmbătă, 8 septembrie, debutează la Constanța prima etapă a Cupei Mării Negre la ciclism, ediția cu numărul șase, concurs destinat copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 14 ani. Amplasamentul traseului va fi în parcarea ...
Ediția a 51-a a Turului ciclist al României va avea loc în perioada 18-23 septembrie și, cu ocazia sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, va trece prin cele trei provincii istorice ale României, potrivit paginii de Faceb ...
Prima ediție a Cupei Micului Biciclist s-a desfășurat pe faleza din fața Radio Constanța și a aliniat la start peste 70 de concurenți, împărțiți în cinci categorii de vârstă: 5-6 ani, 7-8 ani, 11-12 ani și 13-14 ani.Comp ...
Doi cicliști europeni, un german și un polonez, au fost uciși în timp ce pedalau prin Mexic. Inițial, autoritățile au spus că este vorba despre un accident. Cercetările au scos la iveală detalii șocante despre cum și-au ...
Peste 200 de concurenți plini de entuziasm vor participa, duminică, 13 mai, la Turul Dobrogei la ciclism. Pentru ca evenimentul să se desfă-șoare în condiții bune și fără incidente reprezentanții administrației publ ...
După o scurtă pauză, Turul Dobrogei, pasionanta întrecere pe etape de la malul Mării Negre, revine în calendarul competițional al Federației Române de Ciclism. Deschisă de această dată numai cadeților și juniorilor, comp ...
Minivacanța de 1 Mai aduce o serie de evenimente interesante la VIVO! Constanța. Astfel, week-end-ul acesta, centrul comercial găzduiește Târgul Internațional "Expomineralia". Cu această ocazie, constănțenii, dar și turi ...
Ediția a V-a a Cupei Mării Negre la ciclism debutează sâmbătă, 28 aprilie, în parcarea VIVO! Constanța. Concursul se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 14 ani, împărțiți pe categorii după cum urmează: copii ...