Scoția intenționează să lanseze imediat discuții cu UE și va pregăti legislația în vederea organizării unui nou referendum privind separarea de Marea Britanie, după ce majoritatea britanicilor au votat pentru ieșirea Reg ...
Britanicii au votat pentru ieșirea Marii Britanii din Blocul Comunitar. Potrivit rezultatelor anunțate după numărarea tuturor voturilor din cele 382 de circumscripții electorale, 51,9% dintre cetățeni s-au pronunțat în f ...
BBC a publicat o analiză asupra votanților britanici, pe grupe de vârstă. Potrivit acesteia, persoanele trecute de 65 de ani au votat, în cea mai mare măsură (60 la sută) pentru ieșirea Marii Britanii din UE.De asemenea, ...
Federația Rusă nu s-a amestecat, nu se amestecă și nu se va amesteca în alegerea Marii Britanii de a ieși din Uniunea Europeană (UE), a declarat vineri președintele rus Vladimir Putin, informează Agerpres.ro."Aceasta est ...
Jihadiștii din Statul Islamic au postat vineri un mesaj în care își exprimă bucuria pentru șocul economico-financiar care a lovit lumea occidentală, urmare a referendumului din Marea Britanie.Jihadiștii din Statul Islami ...
Vicepremierul Vasile Dîncu a declarat vineri, pentru AGERPRES, că nu se aștepta la un asemenea rezultat al referendumului privind ieșirea din UE a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și speră ca Brexitul ...
Președintele României, Klaus Iohannis, susține că România rămâne atașată proiectului european, fiind convinsă că UE trebuie să continue. "Am analizat situația creată de votul de la referendumul care s-a ținut în Mar ...
Votul majoritar al britanicilor pentru ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană are efecte și în fotbal.Un prim exemplu este cel al echipei Real Madrid care are deja o problemă pentru că galezul Gareth Bale a devenit ...
Uniunea Europeană cere Marii Britanii să lanseze procedura de ieșire din blocul comunitar 'imediat ce va fi posibil', pentru a evita o incertitudine nenecesară, a declarat un oficial de rang înalt al UE, transmit France ...
România rămâne atașată proiectului european, fiind convinsă că UE trebuie să continue, a declarat vineri președintele Klaus Iohannis. "Am analizat situația creată de votul de la referendumul care s-a ținut ieri în M ...
Prima reacție din România după Brexit vine din partea fostului președinte, Traian Băsescu. Într-o postare pe Facebook, acesta se întreabă:"Ce ai făcut, David Cameron? Nu am crezut că este posibil. Marea Britanie părăseșt ...
Primele efecte BREXIT. După ce Tabăra Leave a preluat conducerea cu 52%, în fața taberei Remain, lira s-a prăbușit cu cea mai mare rată din istorie, după o scădere de 9,41%, și a ajuns la 1,35 dolari. Traderii se pr ...
David Cameron a anunțat că va demisiona din funcția de prim-ministru al Marii Britani,i după ce aproape 52% dintre britanici au votat pentru ieșirea țării din Uniunea Europeană, informează The Independent. "Țar ...
Partidul francez de extremă dreapta Frontul Național cere organizarea unui referendum cu privire la statul de membru UE al Franței, după ce Marea Britanie a votat în favoarea părăsirii Blocului comunitar, relatează Reute ...
Primul efect al Brexitului pentru britanici: călătorii mai scumpe. Costurile unei vacanțe la Marea Mediterană ori în alte zone turistice majore din UE va însemna cheltuileli cu aproape 230 de lire mai mari pentru o famil ...
Liga Nordului, partidul de extremă dreaptă din Italia anunță că dorește un referendum pentru separarea țării de UE, după model britanic, scrie Agerpres.Liderul partidului italian de extremă-dreapta Liga Nordului, Matteo ...
REZULTATE FINALE REFERENDUM BREXIT: Marea Britanie părăsește Uniunea Europeană. 51.9 la sută dintre cetățenii britanici au votat pentru ieșirea țării din Blocul Comunitar.UPDATE - Potrivit rezultatelor anunțate după ...
BREXIT. Rolul Marii Britanii în Uniunea Europeană este crucial pentru combaterea terorismului și a migrației ilegale masive, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, într-un interviu apărut miercuri în ed ...
Campania pentru ca Marea Britanie să rămână în Uniunea Europeană și-a recăpătat avansul asupra taberei rivale "Out" (afară) înaintea referendumului de joi asupra apartenenței la UE, potrivit unui sondaj YouGov pentru zia ...
Secțiile de vot s-au deschis joi dimineața, la orele 6:00 GMT, în Marea Britanie, pentru referendumul privind rămânerea sau ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană, un scrutin urmărit cu îngrijorare de celelalte țăr ...
Fostul președinte Traian Băsescu susține că Marea Britanie nu va ieși din Uniunea Europeană în urma referendumului care va avea loc joi."David Cameron a jucat o carte, care îi va ieși. Nu va fi niciun Brexit, nu o să ias ...
Premierul britanic David Cameron a atras atenția, într-o emisiune la BBC, că ieșirea din Uniunea Europeană ar însemna "un deceniu pierdut pentru Marea Britanie", potrivit AFP."Consecința ar fi un deceniu pierdut pentru R ...
Fostul primar conservator al Londrei Boris Johnson, liderul taberei pro-Brexit, a afirmat că Uniunea Europeană se comportă ca Adolf Hitler încercând să creeze un superstat, potrivit unui interviu care urma să apară dumin ...
Fostul primar conservator al Londrei Boris Johnson, liderul taberei pro-Brexit, a afirmat că Uniunea Europeană se comportă ca Adolf Hitler încercând să creeze un superstat, potrivit unui interviu care urma să apară dumin ...
Guvernul britanic conservator a devenit ținta criticilor referitoare la campania sa cu pliante în valoare de nouă milioane de lire sterline (12,6 milioane de dolari) ce are drept scop atragerea de sprijin pentru menținer ...
Fostul comandant militar american și fost director al CIA David Petraeus este de părere că ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană ar slăbi semnificativ securitatea blocului comunitar. Astfel, el face apel la britan ...
Palatul Buckingham a respins informațiile apărute în ziarul The Sun, conform căruia regina Elisabeta a II-a ar susține ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, catalogându-le drept false, potrivit Digi24.ro."Regina ...