Oina este sportul naţional în România, iar Frontiera Tomis Constanţa este cea mai bună echipă din ţară.Iată că la Campionatul Naţional de Seniori disputat în frumoasa staţiune Buşteni, constănţenii au întâlnit adversari ...
Echipa de oină ACS Frontiera Tomis Constanța a promovat, timp de o lună, sportul național în școlile din Constanța. Acțiunile s-au desfășurat în perioada 10 octombrie - 13 noiembrie și au avut loc sub sloganul "Să jucăm ...
Sâmbătă, 9 mai, pe stadionul "Arcul de Triumf" din București, va avea loc ediția a treia a Cupei Regelui la oină, unde se vor desfășura trei meciuri, organizate de federația română de specialitate și de partenerii tradiț ...
Federația Română de Oină a mutat reședința competițiilor de vară de pe nisipul de la malul mării, la iarba verde de la munte. Week-end-ul trecut, la Turnu Roșu (Sibiu), s-a organizat Cupa Federației la oină, unde a ...
Se pare că românii chiar au redescoperit frumusețea oinei. Vineri, a început cea de-a doua competiție consecutivă de pe litoral, Cupa României la oină. Concursul se desfășoară, și sâmbătă, pe stadionul "Constructorul-Cle ...
Ieri, pe stadionul de rugby "Mihail Naca" din Constanța, s-au jucat meciurile finale ale Campionatului de oină al Ministerului Afacerilor Interne, concurs adresat jucătorilor nelegitimați. În semifinale, rezultatele au f ...
Ieri dimineață, pe stadionul "Constructorul-Cleopatra", au avut loc partidele zilei secunde a Campio-natului Național de oină al Ministerului Afacerilor Interne, concurs adresat jucătorilor nelegitimați. Rezultatele ...
Echipa de oină ACS Frontiera Tomis Constanța este lider după primul turneu play-off al Campionatului Național de seniori, desfășurat, zilele trecute, pe stadionul "Cotroceni" din București. Echipele care au particip ...
În perioada 30 mai - 1 iunie, pe stadionul "Constructorul-Cleopatra" din Complexul Sportiv "Badea Cârțan", s-au desfășurat partidele din cadrul turneului regulat al Campionatului Național de oină pentru seniori, competiț ...
Duminică, 11 mai, pe stadionul "Arcul de Triumf" din București, gazda obișnuită a naționalei de rugby, se va juca… oină. Începând cu ora 11, pe această arenă sunt programate întrecerile celei de-a doua ediții a Cup ...
În luna decembrie 2013, frontiera română a fost tranzitată de aproximativ 2.630.000 de persoane, din care 2.240.000 au fost cetățeni aparținând UE, arată datele Poliției de Frontieră Române.Dintre acestea, aproximativ 1. ...
ACS Frontiera Tomis Constanța este, pentru a cincea oară și cu punctaj maxim, câștigătoarea Campionatului Național de oină în sală pentru seniori, turneu disputat, zilele trecute, la sala de sport a orașului Zărnești (ju ...
Formația A.C.S. "Frontiera Tomis" Constanța a reușit sâmbătă să câștige Campionatul Național de oină în sală pentru seniori, organizat în sala de sport din orașul Zărnești (județul Brașov).În această ediție de campionat ...
Garda de Coastă și clubul ACS "Frontiera Tomis" Constanța au organizat, în perioada 26-29 noiembrie, Cupa "1 Decembrie" la fotbal în sală, competiție prilejuită de sărbătorirea zilei de 1 Decembrie - Ziua Națională a Rom ...
Doi angajați ai Poliției de Frontieră și unul din cadrul Jandarmeriei Române au promovat, recent, jocul de oină în Japonia, sportivii români ilustrând cu ajutorul unor exerciții demonstrative frumusețea sportului naționa ...
Federația Română de Oină, în colaborare cu Ministerul Tineretului și Sportului, Banca Națională a Româ-niei, Jandarmeria Română și Clubul Sportiv Straja București organizează, duminică, la București, pe stadionul BNR, Ca ...
Campioana en-titre a României la oină, Frontiera Tomis Constanța, a câștigat, ieri, la Constanța, Cupa României, după ce a dispus în finala mare de Biruința Gherăești Neamț, cu scorul de 20-10. În finala mică, Straja Buc ...
Pe stadionul din Slobozia, echipa de fotbal ACS Frontiera Tomis Constanța a disputat al doilea meci din faza pe zonă (interjudețeană) a campionatului de fotbal al Ministerului Afacerilor Interne, în compania colegilor de ...
Ieri dimineață, conducerea Gărzii de Coastă, reprezentată de directorul împuternicit, comisar șef de poliție Laurențiu Costache, a organizat o întâlnire cu antrenorii și jucătorii echipei de oină ACS Frontiera Tomis Cons ...
Frontiera Tomis Constanța a câștigat, ieri, Supercupa României, denumită și "Cupa Regelui" la oină, competiție desfășurată pe stadionul "Arcul de Triumf" din București, la finalul unui turneu la care au mai participat fo ...
Frontiera Constanța a câștigat, astăzi, Supercupa României - Cupa Regelui la oină, pe stadionul "Arcul de Triumf" din București, la finalul unui turneu la care au mai participat Straja București și Biruința Gherăești.Fro ...
Stadionul "1 Mai" din Slobozia a găzduit partida de fotbal dintre echipele ACS Frontiera Tomis Constanța (reprezentanta Gărzii de Coastă) și cea a Aparatului Central al MAI, contând pentru faza optimilor de finală ale Ca ...
Componenții echipei de oină ACS Frontiera Tomis Constanța au fost premiați, sâmbătă, la Hotel Ibis, în cadrul Adunării Generale Anuale și de Alegeri a Federației Române de Oină, de directorul Gărzii de Coastă, comisar șe ...
Federația Română de Oină, Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret, Radio România Antena Satelor, CS Biruința Gherăești, Primăria comunei Gherăești, Fundația de promovare a sportului constănțean și CJC au organizat, ...
Vineri, pe stadionul Constructorul-Cleopatra din Complexul Sportiv "Badea Cârțan", au avut loc ultimele meciuri din grupele Cupei României la oină. În Grupa A, Frontiera Tomis a trecut, cu scorul de 15-10, de formația si ...
Primul turneu play-off al Campionatului Național de oină, la care au participat echipele clasate pe primele patru locuri după încheierea turului campionatului - Frontiera Tomis Constanța, Biruința Gherăești, Straja Bucur ...
Cea de-a 55-a ediție a Cupei României la oină se desfășoară, în aceste zile, pe stadionul din Cumpăna, în organizarea Federației Române de Oină și a Autorității Naționale de Sport și Tineret, în colaborare cu Direcția pe ...
Ediția a 55-a a Cupei României la oină se desfășoară între 22 și 24 iulie, pe stadionul din comuna constănțeană Cumpăna. Participă opt echipe de seniori: Tisa Sighetu Marmației, Crasna Gorj, Victoria Surdila Greci, CSM R ...
---- Publicitate ----
Cele mai accesate ştiri
Cuget Liber (https://cugetliber.ro/) folosește cookies pentru a imbunătăți experiența utilizatoriilor noștri. Află mai multe sau Sunt de acord