Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Tehnologie

WhatsApp, interzis la ONU! Vezi motivul!

Ştire online publicată Vineri, 24 Ianuarie 2020

Responsabilii Națiunilor Unite nu mai trebuie să comunice prin WhatsApp din motive de securitate, a declarat joi un purtător de cuvânt al ONU, în timp ce experți ai acestei instituții internaționale suspectează Arabia Saudită că ar fi piratat telefonul lui Jeff Bezos, patronul Amazon, prin această mesagerie online, informează Reuters, conform Agerpres.

Potrivit unui raport publicat miercuri de doi experți ai Națiunilor Unite, care solicită o "anchetă imediată", există semne privind o "posibilă implicare" a prințului moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammad bin Salman, în piratarea telefonului lui Jeff Bezos. Solicitat să spună dacă secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a comunicat cu Mohammad bin Salman sau cu lideri ai altor țări prin WhatsApp, purtătorul de cuvânt al Națiunilor Unite, Farhan Haq a răspuns joi:" Principalii responsabili ai ONU au primit instrucțiuni să nu utilizeze WhatsApp, întrucât acesta nu este considerat un mijloc sigur" de comunicare. "Deci nu, eu nu cred că secretarul general utilizează" această aplicație, a adăugat el, precizând mai târziu că respectiva recomandare de a nu utiliza WhatsApp datează din iunie 2019.

Din partea acestei mesagerii, care aparține Facebook, se afirmă că ea furnizează un serviciu securizat pentru peste 1,5 miliarde de utilizatori din lume.

"Fiecare mesaj privat este protejat printr-o criptare de la un capăt la altul pentru a ajuta WhatsApp să împiedice accesul neautorizat la aceste conversații. Tehnologia criptării pe care am dezvoltat-o cu Signal se bucură de o mare considerație din partea experților în securitate și rămâne cel mai bun mijloc disponibil pentru persoane în toată lumea", a spus Carl Woog, director de comunicare la WhatsApp.

PUBLICITATE
Citeşte şi
WhatsApp a picat. Numeroși utilizatori au semnalat duminică dimineață că aplicația nu mai funcționează, potrivit Down Detector.Printre țările afectate se numără și ...
SpaceX a simulat cu succes duminică ejectarea de urgență a unor astronauți dintr-o rachetă la câteva momente după lansare, potrivit unei transmisii în direct a testului, ultimul ...
Operatorul britanic de telefonie Vodafone s-a retras din proiectul Libra al Facebook, care se confruntă cu probleme pe fondul scepticismului autorităților globale de reglementare ...
Alte ştiri din sectiunea Tehnologie
Cercetători de la MIT (Massachusetts Institute of Technology) și de la Universitatea Harvard din Statele Unite au descoperit cu ajutorul unui algoritm de inteligență artificială ...
Danezul Jens Nygaard Knudsen, inventatorul faimoasei figurine Lego, a murit miercuri la vârsta de 78 de ani, la Hvide Sande, pe coasta vestică a Danemarcei, a anunțat sâmbătă ...
Mai mult de jumătate (58%) dintre companiile din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene au raportat că în 2018 s-au confruntat cu dificultăți în ocuparea locurilor vacante ...
Informaticianul Larry Tesler, inventatorul unor comenzi precum „Cut”, „Copy” și „Paste”, a murit la vârsta de 74 de ani, informează BBC, citat ...
Modul „Întunecat” al WhatsApp este disponibil în versiune de testare beta pe dispozitive Android și iOS, iar specialiștii spun că lansarea la nivel global va avea loc ...
Oamenii de știință au folosit pentru prima dată Inteligența Artificială (AI) pentru a prezice cu acuratețe posibilitatea producerii unui infarct sau a unui accident vascular ...
FBI a transmis un avertisment extrem de grav referitor la o nouă metodă a hackerilor de a te lăsa fără bani. De această dată, e vorba de o metodă prin care atacatorii cibernetici ...
Compania Apple a fost amendată cu suma de 25 de milioane de euro pentru că a încetinit în mod intenționat funcționarea modelelor mai vechi de iPhone, fără să anunțe ...
Peste 20 de site-uri web și alte conturi de Twitter false ce le oferă utilizatorilor "șansa" de a viziona gratuit filmele nominalizate la Oscar 2020 au fost descoperite de ...
Artistul german Simon Weckert a reușit să păcălească aplicația Google Maps să ofere informații eronate, iar pentru asta nu a avut nevoie decât de 99 de telefoane ...
Cei care folosesc telefonul mobil pentru a trimite mesaje în timp ce merg prezintă un risc mai mare de a fi implicați într-un accident decât cei care vorbesc la telefon sau ...
Noile legi din Rusia în domeniul tehnologiei vor ajuta statul să-i controleze mai bine pe cetățeni, numai că asta încurcă planurile Apple, informează playtech.ro.În noiembrie ...
Uniunea Europeană vrea ca toți producătorii de telefoane să ofere același tip de încărcător, însă Apple are alte planuri în acest sens.Comisia Europeană a votat într-o ...
Modulul chinez de aselenizare Yutu-2 a parcurs 367,25 de metri pe partea îndepărtată a Lunii pentru a efectua explorări științifice, relatează agenția Xinhua, potrivit Agerpres ...
Fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, spune că rețeaua socială va susține principii precum libera exprimare sau criptarea, chiar dacă va fi criticată pentru aceste ...
Gata! Misiunea telescopului spațial Spitzer al agenției spațiale americane NASA s-a încheiat în cursul zilei de ieri, 30 ianuarie, după mai bine de 16 ani în care a studiat ...
Parlamentarii europeni au votat joi, cu o largă majoritate, în favoarea introducerii unui încărcător universal pentru toate dispozitivele mobile din Europa, o măsură criticată de ...
NASA vrea să-ți ofere posibilitatea să vizitezi spațiul cosmic și pentru asta va anexa un hotel Stației Spațiale Internaționale.Agenția ...
Rusia a blocat miercuri a doua mesagerie criptată, Protonmail, în încercarea de a stăvili imensul val de alerte false cu bombă care perturbă de la sfârșitul lunii noiembrie sute ...
Dacă ți-ai instalat antivirusul Avast pentru a-ți proteja datele de pe computerul tău, e posibil să fi avut parte de un rezultat complet opus.Compania care a dezvoltat ...
Social Politică Sănătate
Eveniment Sport Cultură-Educație
Actual Economie Fun
Arhiva