VEȘTI BUNE. TARIFELE DE ROAMING, ELIMINATE. Iată de când

729
VEȘTI BUNE. TARIFELE DE ROAMING, ELIMINATE. Iată de când - roaming74885300-1494399634.jpg

Articole recomandate

În mai puțin de o lună ne despărțim de tarifele usturătoare din roaming. Astfel, din 15 iunie, vom vorbi ca acasă în toate statele membre ale Uniunii Europene, fără să plătim nimic în plus. Atenție însă cât consumați peste graniță! Autoritatea de reglementare încă lucrează la regulile care vor stabili condițiile roamingului gratuit. 


Cei care și-au programat deja vacanțele în Grecia, Cipru sau Croația până pe 15 iunie vor plăti pentru fiecare minut vorbit în roaming între 5 și 6 eurocenți și 2 eurocenți pe SMS, potrivit stiri.tvr.ro.

De la mijlocul lunii viitoare însă, tarifele roaming vor fi eliminate și vom putea vorbi oriunde în Europa la tarife naționale.

Practic, ne vom bucura de aceleași opțiuni ca în țară, fie că vorbim de cartele prepay sau abonamente. Totul are o limită însă.

Dacă pentru unii clienți eliminarea tarifelor roaming este binevenită, pentru alții nu mai contează. Mai ales că unii operatori au furat startul și au eliminat demult aceste costuri.

În urma negocierilor agreate la nivelul instituțiilor europene, de la jumătatea lunii iunie tariful maxim pentru un minut de convorbire telefonică în Uniunea Europeană va fi de 3,2 eurocenți, în timp ce tariful pentru SMS va fi de 1 eurocent.

În privința transferului de date, lucrurile sunt ceva mai complicate. Tarifele vor scădea progresiv de la 7,7 euro pentru un giga de date transferate până la 2,5 euro un giga în 2022.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5423 secunde