Premieră istorică: China a reușit aselenizarea pe partea ascunsă a Lunii

425
Premieră istorică: China a reușit aselenizarea pe partea ascunsă a Lunii - luna-1546502787.jpg

Articole recomandate

Sonda chineză Chang’e 4 a aselenizat joi și este pentru prima dată în istorie când va fi explorată partea îndepărtată a Lunii, transmite Digi24.ro.


Administrația Spațială Națională din China, citată de agenția de presă Xinhua, a transmis că aselenizarea a avut loc la ora Chinei 10.26 în zona prevăzută: în bazinul Aitken, la polul Sud al satelitului natural al Pământului. 


Misiunea va face observații, va analiza solul și relieful, compoziția minerală și structura suprafeței, scrie La Vanguardia.

Sonda, care cuprinde un modul și un vehicul explorator, a fost lansată pe 8 decembrie de la centrul din Xichang (provincia Sichuan). Patru zile mai târziu, Chang’e 4 a intrat pe orbita Lunii.

Comunicarea dintre sondă și Pământ este posibilă prin satelitul Queqiao, lansat în mai anul trecut.

Programe speciale realizate de sovietici și americani au reușit, în urmă cu mai mult de jumătate de secol, să fotografieze partea ascunsă a Lunii, dar nu au ajuns niciodată acolo. În 1962, o misiune americană fără echipaj a încercat fără succes.

Programul Chang’e (botezat astfel în onoarea unei zeițe care, potrivit legendelor, trăiește pe Lună) a început în 2007, cu lansarea unei prime sonde orbitale. Patru aparate au fost lansate de atunci către satelitul natural al Pământului.

Obiectivul final al programului este desfășurarea unei misiuni de amploare cu echipaj. Unii experți spun că aceasta va fi posibilă în 2036.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1029 secunde