Piața de telefoane, victimă a pandemiei. Află ce s-a întâmplat cu vânzările în Europa

de Cuget Liber Joi, 04 Iunie 2020 170
Pe perioada pandemiei, cei mai mulți oameni au fost mai reticenți când vine vorba de investiții semnificative. Având în vedere prețul telefoanelor mobile, piața de smartphone-uri a fost una dintre victimele colaterale ale perioadei de izolare, informează playtech.ro.


Un nou studiu al celor de la Counterpoint și-a propus să atragă atenția asupra evoluției din piața de mobile pe primul trimestru al acestui an, o perioadă afectată criza medicală. Pentru ca impactul semnificativ să fie mai evident, s-au comparat vânzările din primele trei luni ale anului cu valorile înregistrate acum un an.


La nivelul întregii Europe, scăderea față de aceeași perioadă a anului trecut a fost de aproximativ 7%. În ceea ce privește o comparație cu ultimul trimestru din 2019, care include perioada sărbătorilor de iarnă, scăderea vânzărilor a fost șocantă, de aproximativ 23%. Probleme mai mari pentru industria de mobile au fost înregistrate în vestul Europei, comparativ cu piața din est.


Punctual, pandemia a forțat o creștere a duratei de timp între cicluri de upgrade. Oamenii nu-și mai schimbă telefoanele la fel de des, iar aceasta s-ar putea să nu mai fie o prioritate prea curând. Sunt încrezător că în trimestrul doi din acest an, discrepanța va fi și mai mare.


Cea mai mare scădere a fost înregistrată în Italia. Față de vânzările din primul trimestrul al anului trecut, scăderea a fost de 21%. Aceste statistici nu au fost ajutate nici de faptul că majoritatea magazinelor de telefoane au fost închise în Europa în ultimele trei luni. Singurele achiziții s-au făcut online. Cea mai mică scădere față de 2019 a fost înregistrată în Rusia, din cauza faptului că apogeul pandemiei s-a resimt mai târziu în acel colț al lumii.


În ceea ce privește vânzările defalcate pe producătorii, Samsung continuă să fie lider necontestat în piața de mobile europeană cu 29%, urmat de Apple cu 22% și, în mod surprinzător, de Huawi cu 16%. Xiaomi și Oppo ocupă locurile patru și cinci în top, cu 11%, respectiv 3% din piață.




Taguri

Alte ştiri din sectiunea Tehnologie

Ultima oră

Titlurile zilei