Apple te lasă fără internet pe iPhone-urile vechi: ce trebuie să faci pentru a preveni dezastrul

435
Apple te lasă fără internet pe iPhone-urile vechi: ce trebuie să faci pentru a preveni dezastrul - dscf19130100-1572264335.jpg

Articole recomandate

Dacă te afli în continuare în posesia unui iPhone 5, este foarte important să ți-l actualizezi la cea mai nouă versiune de firmware. Altfel, nu vei mai avea acces la servicii online, scrie playtech.ro


Telefoanele Apple au o durată de viață mai lungă decât majoritatea smartphone-urilor cu Android. Din acest motiv, există numeroase terminale de acum 5-6 ani care se află în continuare în circulație. Din acest motiv, acest anunț din partea gigantului din Cupertino este foarte important și poate avea consecințe grave pentru utilizatori.

În cazul de față, cei mai afectați sunt posesorii de iPhone 5. Aceștia au început să fie avertizați prin intermediul unor notificări afișate pe întregul ecran că este vital să-și facă update de firmware. Dacă refuzi să-ți instalezi iOS 10.3.4 înainte de ora 12:00AM pe 3 noiembrie, nu vei mai avea acces la majoritatea componentelor online ale sistemului de operare, precum navigare pe internet, email, iCloud și AppStore.


Problema este cauzată de o vulnerabilitate foarte gravă descoperită în urmă cu ceva timp, legată de modul de funcționare al modulului GPS. Deși nu ai crede, modulul GPS este responsabil de sincronizarea corectă a orei exacte. Când acesta nu funcționează în parametrii, cum se întâmplă pe telefoanele vechi neactualizate, toate funcțiile telefonului care depind de acuratețea acelei informații nu mai funcționează. În această categorie intră servicii precum email sau navigat pe internet.

Poate ai pățit vreodată pe un calculator să nu poți intra pe Google pentru că nu aveai ora corectă definită în sistemul de operare. Asta se va întâmpla și pentru posesorii de iPhone 5, doar că setarea orei corecte în Configurări nu va remedia problema. Din 3 noiembrie nu vei putea folosi nici aplicații de navigație sau programe care depind de locație precum vremea probabilă sau Uber. A patra generație de iPad este de asemenea afectată de această problemă, dar tableta cu pricina nu va pierde decât funcționalitatea GPS, nu și accesul la servicii online. Ca referință, dacă vei vrea să-ți actualizezi iDevice-ul la 10.3.4 după 3 noiembrie, o poți face odar prin intermediul unui computer.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3451 secunde