Apple calcă pe urmele Samsung. Un iPhone 7 Plus a luat foc

423

Articole recomandate

Apple face verificări în cazul unui iPhone 7 Plus care a explodat, incidentul fiind filmat și postat pe Twitter.


"Telefonul meu iPhone 7 a explodat în această dimineață. Nici măcar nu îl foloseam, nu îmi explic de ce", a scris Bree, cea care a filmat incidentul.


Ea a încărcat ulterior două fotografii.


Apple calcă așadar pe urmele Samsung, al cărui flagship Galaxy Note 7 a înregistrat numeroase astfel de cazuri.


În cazul sud-coreenilor, a durat câteva luni pentru a găsi motivul pentru care telefoanele luau foc sau chiar explodau. Inamicul era chiar în fabrică. Mai exact, componentele încărcătorului nu încăpeau în carcasă și astfel provocau incidentele. Un alt acumulator a fost fabricat repede, dar și acesta a luat foc, așa că soarta lui Note 7 a fost pecetluită.


Acum, incidentul în care este implicată compania americană ar putea fi o șansă pentru Samsung, deoarece Galaxy Note 7 trebuia să fie un competitor puternic pentru iPhone. Samsung a trebuit să retragă de pe piață modelul Galaxy Note 7 la numai două luni de la lansare, iar asta a costat compania mai bine de cinci miliarde de dolari. 








Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1303 secunde