Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Tehnologie

240 000 de dolari, pe apa sâmbetei! Tehnologia folosită de hoți nu a trezit suspiciuni

Ştire online publicată Luni, 09 Septembrie 2019

Tehnologia deepfake este una extrem de impresionantă, însă aceasta poate fi folosită și în scopuri ceva mai puțin nobile.

Actori rău intenționați au folosit inteligența artificială pentru a putea fura peste 240.000 de dolari. Au folosit tehnologia pentru a imita vocea directorului executiv al unei companii. Astfel, au încercat să păcălească un subordonat al acestuia să transfere suma într-un cont secret din Ungaria. Totul cu ajutorul unui deepfake audio. Software-ul a reușit să imite nu doar vocea directorului companiei, dar și tonalitatea, ritmul și accentul german pe care acesta îl are, scrie playtech.ro

Hoții i-au trimis detaliile fianciare subordonatului chiar în timpul apelului, așa că cerința nu i-a trezit prea mari suspiciuni acestuia. Totuși, când aceștia au revenit cu un al doilea apel, în care cereau și mai mulți bani, au apărut și bănuielile. Atunci, „victima” atacului l-a sunat direct pe superiorul său. Astfel, și-a dat seama că vorbea în același timp și cu șeful său real, și cu cel care se dădea drept acesta.

Totuși, cei 240.000 de dolari au dispărut și se află acum în contul hoților.

Cât de periculoasă este tehnologia deepfake

Exemplele prin care inteligența artificială poate fi utilizată pentru a ne îmbunătăți viața de zi cu zi sunt multe. Totuși, cu cât tehnologia devine mai sofisticată, cu atât poate cauza mai mult rău.

Tehnologiile precum deepfake-urile sunt capabile să imite sau să copieze cu exactitate chipurile și vocile unor oameni reali. Astfel, pericolul ca acestea să fie folosite în scopuri rele este unul destul de mare. Situația de mai sus este un exemplu suficient de convingător în acest sens.

Identificarea acestora este și ea foarte dificilă, iar acest lucru este îngrijorător. Imaginile și suntele pot părea atât de reale încât e foarte ușor să fi păcălit. Astfel, până specialiștii vor dezvolta instrumente suficient de inteligențe, cel mai bine ar fi să fii precaut pe internet.

PUBLICITATE
Citeşte şi
Cercetătorii israelieni în securitate cibernetică au descoperit, recent, o vulnerabilitate în aplicația de mesagerie instant WhatsApp, ce permite hackerilor să manipuleze mesajele ...
Experții în cybersecurity au descoperit 53.531 de fișiere infectate sau potențial nedorite deghizate în eseuri și manuale pentru școli și universități.Conform raportului Kaspersky ...
Google este acuzată că încalcă legislația GDPR și postează datele personale ale utilizatorilor pe pagini web ascunse, de unde sunt preluate și folosite de companiile de ...
Alte ştiri din sectiunea Tehnologie
Danezul Jens Nygaard Knudsen, inventatorul faimoasei figurine Lego, a murit miercuri la vârsta de 78 de ani, la Hvide Sande, pe coasta vestică a Danemarcei, a anunțat sâmbătă ...
Mai mult de jumătate (58%) dintre companiile din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene au raportat că în 2018 s-au confruntat cu dificultăți în ocuparea locurilor vacante ...
Informaticianul Larry Tesler, inventatorul unor comenzi precum „Cut”, „Copy” și „Paste”, a murit la vârsta de 74 de ani, informează BBC, citat ...
Modul „Întunecat” al WhatsApp este disponibil în versiune de testare beta pe dispozitive Android și iOS, iar specialiștii spun că lansarea la nivel global va avea loc ...
Oamenii de știință au folosit pentru prima dată Inteligența Artificială (AI) pentru a prezice cu acuratețe posibilitatea producerii unui infarct sau a unui accident vascular ...
FBI a transmis un avertisment extrem de grav referitor la o nouă metodă a hackerilor de a te lăsa fără bani. De această dată, e vorba de o metodă prin care atacatorii cibernetici ...
Compania Apple a fost amendată cu suma de 25 de milioane de euro pentru că a încetinit în mod intenționat funcționarea modelelor mai vechi de iPhone, fără să anunțe ...
Peste 20 de site-uri web și alte conturi de Twitter false ce le oferă utilizatorilor "șansa" de a viziona gratuit filmele nominalizate la Oscar 2020 au fost descoperite de ...
Artistul german Simon Weckert a reușit să păcălească aplicația Google Maps să ofere informații eronate, iar pentru asta nu a avut nevoie decât de 99 de telefoane ...
Cei care folosesc telefonul mobil pentru a trimite mesaje în timp ce merg prezintă un risc mai mare de a fi implicați într-un accident decât cei care vorbesc la telefon sau ...
Noile legi din Rusia în domeniul tehnologiei vor ajuta statul să-i controleze mai bine pe cetățeni, numai că asta încurcă planurile Apple, informează playtech.ro.În noiembrie ...
Uniunea Europeană vrea ca toți producătorii de telefoane să ofere același tip de încărcător, însă Apple are alte planuri în acest sens.Comisia Europeană a votat într-o ...
Modulul chinez de aselenizare Yutu-2 a parcurs 367,25 de metri pe partea îndepărtată a Lunii pentru a efectua explorări științifice, relatează agenția Xinhua, potrivit Agerpres ...
Fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, spune că rețeaua socială va susține principii precum libera exprimare sau criptarea, chiar dacă va fi criticată pentru aceste ...
Gata! Misiunea telescopului spațial Spitzer al agenției spațiale americane NASA s-a încheiat în cursul zilei de ieri, 30 ianuarie, după mai bine de 16 ani în care a studiat ...
Parlamentarii europeni au votat joi, cu o largă majoritate, în favoarea introducerii unui încărcător universal pentru toate dispozitivele mobile din Europa, o măsură criticată de ...
NASA vrea să-ți ofere posibilitatea să vizitezi spațiul cosmic și pentru asta va anexa un hotel Stației Spațiale Internaționale.Agenția ...
Rusia a blocat miercuri a doua mesagerie criptată, Protonmail, în încercarea de a stăvili imensul val de alerte false cu bombă care perturbă de la sfârșitul lunii noiembrie sute ...
Dacă ți-ai instalat antivirusul Avast pentru a-ți proteja datele de pe computerul tău, e posibil să fi avut parte de un rezultat complet opus.Compania care a dezvoltat ...
87% dintre persoanele cu vârsta între 16 și 74 de ani din Uniunea Europeană au declarat în 2019 că au folosit internetul în ultimele trei luni, pe ultimele locuri în UE fiind ...
Social Politică Eveniment
Sport Cultură-Educație Actual
Economie Fun Arhiva