Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Sport

"Zeița de la Atena", la ceas aniversar. La Mulți Ani, Cătălina Ponor!

Ştire online publicată Marţi, 20 August 2019
de Mircea GHIȚĂ

Una dintre cele mai mari gimnaste din România, Cătălina Ponor, își serbează astăzi ziua de naștere. „Laleaua neagră”, așa cum mai era numită pe vremea când făcea spectacol la toate concursurile la care participa, împlinește frumoasa vârstă de 32 de ani.

Sportiva din Constanța a fost supranumită „Zeița de la Atena”, după ce, în 2004, la Jocurile Olimpice din capitala Greciei, a cucerit trei medalii de aur: una cu echipa României, una la sol și una la bârnă.

Pe lângă alte două medalii cucerite la Jocurile Olimpice de la Londra din 2012, argint la sol și bronz cu echipa, Cătălina Ponor este multiplă campioană mondială și europeană.

Exercițiul de la sol pe care l-a executat în 2004, la Atena, a rămas în memoria iubitorilor de gimnastică. Cătălina Ponor a ridicat atunci toată sala în picioare pe melodia solistei Gia, „Despina Vandi”.

La Mulți Ani, Cătălina Ponor!

PUBLICITATE
Citeşte şi
Gimnasta Katelyn Ohashi de la Universitatea din California a reușit un exercițiu despre care specialiștii spun că a atins perfecțiunea și a primit nota ...
Litoralul românesc a găzduit în week-end-ul care tocmai a trecut o acțiune la care au luat parte două nume sonore ale sportului din țara noastră. Fosta gimnastă Cătălina Ponor ...
Alte ştiri din sectiunea Sport
Lumea fotbalului este în doliu, după ce a fost anunțat decesul legendarului atacant olandez Rob Rensenbrink (72 de ani), dublu vicecampion mondial cu naționala Olandei în 1974 și ...
Tenismanul sârb Novak Djokovic, favorit 2 și campionul en titre de la Australian Open, a avansat în sferturile de finală ale Grand Slam-ului de la Melbourne, după ce l-a învins pe ...
Sportiva Alena Kostornaia, în vârstă de 16 ani, a câștigat proba feminină din cadrul Campionatelor Europene de patinaj artistic de la Graz (Austria), scrie News.ro. Kostornaia a ...
Simona Halep, locul 3 WTA și cap de serie numărul 4, va evolua în noaptea de duminică spre luni, de la ora 02.00, cu belgianca Elise Mertens, locul 17 WTA și cap de serie numărul ...
Belgianca Elise Mertens, locul 17 WTA și cap de serie numărul 16, a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 6-1, 6-7 (5), 6-0, pe americanca Catherine “CiCi” Bellis, locul 600 ...
Perechea româno-japoneză Monica Niculescu/Misaki Doi s-a calificat, sâmbătă, la Melbourne, în optimile de finală ale probei feminine de dublu din cadrul turneului de tenis ...
Echipa feminină de tenis de masă a României s-a calificat, vineri, la Jocurile Olimpice de la Tokyo, după ce a învins formația Indiei cu scorul de 3-2, în meciul decisiv din ...
Echipa de fotbal FC Viitorul a fost învinsă de liderul din Kosovo, KF Ballkani, cu scorul de 4-1, vineri, într-un meci amical susținut în stagiul de pregătire din Antalya ...
Perechea alcătuită din tenismanul român Horia Tecău și olandezul Jean-Julien Rojer a fost învinsă de australienii Max Purcell și Luke Saville cu 6-7 (2-7), 4-6, 6-4, vineri, la ...
Debut excelent pentru echipa feminină de tenis de masă a României (Elizabeta Samara, Bernadette Szocs, Daniela Dodean Monteiro și Irina Ciobanu) la turneul preolimpic de la ...
Simona Halep s-a calificat în turul al treilea la Australian Open, după un meci intens cu britanica Harriet Dart, jucătoare aflată pe locul 173 în ierarhia ...
Scrimerul Horia Nistor a obținut o performanță remarcabilă. Sportivul legitimat la CS Farul Constanța și antrenat de Mihaela Ion s-a calificat la Campionatul European de cadeți ...
Echipa feminină de baschet CS Phoenix-Știința Constanța a avut parte de un meci extrem de greu, miercuri seară, în deplasare, cu BC Sirius Târgu Mureș. Fetele antrenate de ...
Echipa feminină de volei CS Medgidia a disputat, miercuri seară, la Sala Sporturilor „Iftimie Ilisei” din Medgidia, partida cu CSM Târgoviște, restanță din etapa a ...
Echipa Under 17 a FC Viitorul se află, în această perioadă, în Arabia Saudită, acolo unde participă la un turneu la care iau parte mai multe formații puternice din întreaga ...
Președintele Agenției Naționale Anti-Doping (ANAD), Cristian Balaj, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că lotul de haltere al României la Jocurile Olimpice de la Tokyo ...
Jucătoarea kazahă Iulia Putințeva o va întâlni pe românca Simona Halep în runda a treia a turneului de tenis Australian Open, după ce a învins-o, joi, la Melbourne, pe americanca ...
Jucătoarea română de tenis Simona Halep a recunoscut că și-a pierdut concentrarea pe finalul partidei cu britanica Harriet Dart, joi, în runda a doua a turneului Australian Open ...
O persoană din anturajul lui Michael Schumacher l-ar fi fotografiat pe fostul pilot imobilizat la pat, în locuința sa din Geneva. Se pare că fotografiile sunt scoase la ...
Simona Halep s-a calificat în turul al treilea la Australian Open.Tenismena din Constanța a întâlnit-o în manșa secundă pe britanica Harriet Dart, cea care nu a reușit să îi pună ...
Social Politică Sănătate
Eveniment Sport Cultură-Educație
Actual Economie Fun
Auto Tehnologie Arhiva