Victor Pițurcă, prima declarație după ce a venit la U Craiova: "Obiectivul meu, câștigarea campionatului"

265
Victor Pițurcă, prima declarație după ce a venit la U Craiova:

Articole recomandate

Victor Pițurcă a declarat, joi, după ce fost anunțat ca manager al Universității Craiova, că nu dorea să revină în fotbalul românesc în acest moment, dar atunci când a primit oferta grupării oltene nu a ezitat. El a precizat că are ca obiectiv câștigarea titlului.




"Sincer nu doream să revin în fotbalul românesc în acest moment. Poate peste câțiva ani. Îmi doream să rămân în țările din Golf, însă a fost acel proces cu fostul meu club care a durat foarte mult. Am preferat să stau o perioadă și timpul a trecut. Am avut oferte, atât din țară cât și din străinătate, însă nu pe placul meu.


Acum când a venit oferta din partea Universității Craiova am acceptat imediat deoarece mereu ambiția mea a fost de a face performanță cu Universitatea Craiova. Am acceptat să revin în fotbalul românesc doar pentru că a fost vorba de Universitatea Craiova. Pentru mine obiectivul este unul singur: câștigarea campionatului și accederea în grupele Ligii Campionilor. 


Vom vedea cum vor evolua lucrurile în următoarea perioadă pentru că, împreună cu conducerea clubului, am admis faptul că mai avem nevoie de 4-5 jucători valoroși, dar obiectivul meu acesta este: câștigarea campionatului pentru că suporterii Universității asta așteaptă de la echipă și implicit de la mine", a spus Victor Pițurcă, potrivit site-ului oficial al clubului oltean.


Victor Pițurcă a subliniat că își dorește câștigarea titlului încă din acest sezon. "Va fi mai greu, însă eu cred că sunt șanse". Pițurcă a menționat că la Universitatea Craiova se va ocupa de tot ce înseamnă echipa de fotbal. 


"Am discutat cu acționarii echipei, oameni foarte deschiși care își doresc, la fel de mult ca mine, ca lucrurile să mergă bine la echipă și să câștigăm campionatul. Din acest motiv au și apelat la serviciile mele. Deocamdată nu vă pot spune care va fi staff-ul meu tehnic. Îl veți afla pe data de 1 septembrie, atunci când eu voi veni la echipă. În orice caz, îmi doresc ca actualul antrenor, Corneliu Papură, să rămână alături de mine la echipă și sper că va accepta lucrul acesta".


"Îmi pare bine că vin la Craiova și că voi fi din nou împreună cu ei și sper ca ÎMPREUNĂ să reușim ceea ce ne dorim cu toții în Oltenia. Echipa are nevoie de suporteri și îmi doresc ca aceștia să vină mâine la partida cu Astra în număr foarte mare. Sunt trei puncte importante pentru noi și le putem obține doar cu suporterii alături", a mai spus Pițurcă.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.1567 secunde