Va plăti datoriile! FR de Box intră în cursa pentru finanțare pe 2018

132
Va plăti datoriile! FR de Box intră în cursa pentru finanțare pe 2018 - vaplati-1513521571.jpg

Articole de la același autor

Președintele Federației Române de Box, Vasile Cîtea, a declarat că va scăpa de "blestemul" conturilor blocate în anul 2018, deoarece se fac demersurile legale pentru achitarea datoriei către MTS, în valoare de 250.000 lei, informează Agerpres. 


Situația persistă de mai bine de trei ani, timp în care FR de Box s-a "cârpit" cu ajutorul sponsorilor. Chiar și așa, România a obținut anul acesta 13 medalii (trei de aur, una de argint și opt de bronz) în competițiile internaționale de cadeți, juniori și tineret.


O "bilă neagră" ar fi depistarea pozitivă la testul antidoping (cu furosemid) a patru pugiliști români, ce au fost excluși de la Campionatul European de juniori, din Bulgaria. 


"Noi vom achita datoria la MTS pentru ca să nu pierdem finanțarea de anul viitor, dar vom aștepta să vedem ce va spune instanța când va veni vremea. Următorul termen va fi undeva în luna februarie. Datoria e de circa 250.000 lei și o vom achita până pe 30 decembrie, ca să nu mai avem vreo datorie către nimeni. Atunci sper că MTS ne va accepta cererea de finanțare și vom vedea câți bani vom obține. Sigur se va relua pregătirea standard care a dat rezultate în decursul timpului. Lucrurile bune trebuie păstrate. Nu am centralizat încă bugetul necesar pentru anul viitor, dar se ridică undeva la 5 milioane lei. Vom face bugetul pe fiecare acțiune, vom vedea ce se întâmplă cu finanțarea de la bugetul de stat, prin MTS. Vom încerca să găsim bani, așa cum am găsit în ultimii doi ani și jumătate, prin sponsorizări și parteneriate. Centura de Aur o vom organiza, încă nu știm în ce oraș. De trei-patru ani, am resuscitat-o și nu vrem să renunțăm iar la ea", a declarat Vasile Cîtea.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9822 secunde