Plan de avarie

Ultimele meciuri din Liga I la fotbal s-ar putea juca în Antalya

224
Ultimele meciuri din Liga I la fotbal s-ar putea juca în Antalya - fotbal-1587645571.jpg

Articole de la același autor

Federația Română de Fotbal, prin secretarul general-adjunct Gabriel Bodescu, a propus, în cadrul unei videoconferințe organizate de Liga Profesionistă de Fotbal, ca partidele rămase de disputat din ediția 2019-2020 a Ligii I, întreruptă din cauza pandemiei de coronavirus, să se dispute în Antalya (Turcia), informează site-ul oficial al LPF.

Conducerea ligii susține însă că varianta încheierii Ligii I în Turcia reprezintă doar "un plan de avarie".

La rândul său, Justin Ștefan, secretarul general al LPF, i-a informat pe participanții la videoconferință despre discuțiile avute cu ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, privind viitorul activității în Liga I, precum și despre alte acțiuni întreprinse de LPF în ultimele zile. Totodată, Robert Pongracz, vicepreședintele LPF, a insistat asupra situațiilor de fapt și a calendarelor celorlalte ligi europene în vederea reluării activității competiționale, precum și asupra importanței și implicării cluburilor în programul E-Liga I (FIFA 2020). 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7383 secunde