Trofeul Tomis, câștigat de micii rugbiști constănțeni

316
Trofeul Tomis, câștigat de micii rugbiști constănțeni - trofeul1-1409493429.jpg

Articole de la același autor

Sâmbătă, pe stadionul "Mihail Naca" din Constanța, a avut loc etapa a III-a a circuitului național de mini rugby, competiție adresată cate-goriilor de vârstă U10, U12 și U14. Aproximativ 300 de copii din toată țara au venit să câștige Trofeul Tomis. Ca și în etapa precedentă, echipele Victoria Cumpăna  și CSO Ovidiu s-au impus în toate meciurile disputate și au câștigat marele premiu, la U10, respectiv, U14.  Juniorii de la Victoria Cumpăna au dispus de CS Bârlad, 20-5, după care au învins echipa din Săcele, 30-0. Au înfrânt și echipa Șoimii București, 25-0 și au dispus și de jucătorii de la RC Antonia jr București, 10-0. Astfel, Victoria Cumpăna a urcat pe prima poziție a podiumului. David Pătru, jucător la echipa învingătoare de la U10, a primit premiul de cel mai bun jucător la categoria sa. 


"În cadrul acestui circuit eu am încercat să rotesc lotul de 19 jucători, ca fiecare să joace. Bineînțeles că am vrut să și câștigăm. În tot turneul nu avem decât un singur egal. În ultima etapă, obiectivul nostru este să trecem de grupe și să jucăm în finală. Noi vrem să și câștigăm" a declarat, pentru "Cuget Liber", Florin Băcioiu, antrenor Victoria Cumpăna. Cealaltă echipă câștigătoare este CSO Ovidiu, care a jucat la U14 și care, la fel, a avut un parcurs frumos în această etapă. CSO Ovidiu a dispus de echipa din Mangalia,  29-0, după care a înfrânt AS Valahii Tărtășești, 40-0. În finala mare, pentru câștigarea Trofeului Tomis, jucătorii de la malul mării i-au învins pe cei de la CSS Bârlad, 19-0. "În meciurile acestea eu am avut un obiectiv, să ne apărăm mai bine. Rezultatele pe care le avem confirmă că ne-am pregătit pe apărare. A fost un week-end frumos și ne așteaptă o săptămână grea. Ne vom pregăti pentru ultima etapă, unde vrem să învingem. Va fi o săptămână fără pauză" a menționat, pentru "Cuget Liber", Bogdan Cristea, antrenor CSO Ovidiu. Cele două echipe vor participa în perioada 5-7 septembrie la etapa finală a turneului de mini rugby, care va avea loc la București.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.5773 secunde