"Tricolorele" au selecționer nou! A câștigat Cupa EHF

217

Articole recomandate

Tehnicianul formației SCM Craiova, Bogdan Burcea, a fost validat, joi, în funcția de selecționer al echipei naționale feminine de handbal a României, a anunțat președintele Federației Române de Handbal, Alexandru Dedu, potrivit Agerpres. "A fost o ședință a Comisiei Tehnice feminine în urma Campionatului Mondial și au existat câteva puncte de vedere care au dus la un vot, în sensul în care domnul (Tomas) Ryde să nu continue ca antrenor principal. Au fost făcute și propuneri. După o primă rundă de negocieri cu cele patru persoane propuse nu am avut un numitor comun. Din cauza asta a mai fost o ședință în care au fost propuse trei persoane... iar dintre acestea hai să spunem că s-a ajuns la o înțelegere cu domnul Burcea, el fiind și votat în numărul cel mai mare de către membrii comisiei. Menționez că o Comisie Tehnică are un rol consultativ în a face modificări la nivelul staff-urilor echipelor naționale. Procedura corectă și cea care a fost îndeplinită este ca un Comitet Director să ia cunoștință de aceste propuneri și să le înainteze spre validare și decizie Consiliului de Administrație. Lucru care s-a întâmplat. Iar azi Consiliul de Administrație a fost de acord ca Tomas Ryde să nu mai fie antrenorul naționalei și ca selecționer să fie Bogdan Burcea", a spus Dedu.

"Bogdan Burcea își va alcătui staff-ul, care ținând cont de timpul scurt până când echipa națională va intra într-un prim cantonament, să fie validat de Consiliul de Administrație mâine printr-un e-mail trimis către membri. Cam asta este istoria legată de antrenorul echipei naționale", a adăugat el.

În vârstă de 47 de ani, Bogdan Burcea a mai condus în cariera sa formațiile GS Elpides Dramas, Panathlitikos Dramas, CS Daewoo Craiova, Intercollege Panellinios, STIF Stranda Itrottarfelag, Hondboltsfelagio Tjaldur, Corona Brașov și SCM Craiova, echipă cu care a câștigat Cupa EHF în 2018.

Noul antrenor al echipei României va avea ca obiectiv calificarea la JO 2020, prin intermediul turneului preolimpic din Muntenegru (20-22 martie), la care mai participă Norvegia, Kazahstan (în locul Coreei de Nord) și echipa gazdă. Primele două clasate la acest turneu își asigură participarea la Tokyo 2020.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4741 secunde