Transfer de marcă pentru HCDS. Alen Blazevic vine la Constanța

de Mircea GHIȚĂ Sâmbătă, 06 Iunie 2020 130
Handbal Club Dobrogea Sud punctează și la capitolul veniri, nu doar plecări. Gruparea de pe litoral a reușit să îl transfere pe unul dintre cei mai buni handbaliști croați, Alen Blazevic.

În vârstă de 34 de ani, Blazevic a petrecut 8 ani în tricoul ungurilor de la Pick Szeged și a jucat aproape de fiecare dată în primăvara europeană din Champions League, acolo unde a reușit și trei calificări în sferturile de finală ale celei mai prestigioase competiții.

A câștigat Cupa EHF în 2014, titlul de campion în Ungaria în 2018 și Cupa Ungariei în 2019.

Alen Blazevic s-a clasat pe locul al doilea cu echipa națională de juniori a Croației la Campionatul European din 2004, din Serbia, locul 3 la Campionatul Mondial de tineret din 2005, din Qatar, și locul 6 cu echipa de seniori a Croației la Campionatul Mondial din 2019, din Germania.

„Salutare, fani ai Constanței! Numele meu este Alen Blazevic, m-am născut în orașul croat Nasice și sunt noul jucător al echipei voastre. Sper ca în următorii trei ani să reușim lucruri mărețe împreună. Hai, Constanța!”, a transmis Alen Blazevic. 



Taguri

Alte ştiri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei