Tenis / Clasamentul ATP - Marius Copil se menține pe locul 93
Articole recomandate
DOLIU ÎN PRESĂ! A murit unul dintre cei mai buni fotoreporteri
22 Aprilie 2024
Vești bune din sport. Echipa masculină de sabie a României, medaliată cu argint la Mondialele de juniori
20 Aprilie 2024
RETRAGERE DIN TENIS! Sportiva este câştigătoare a două titluri de Mare Şlem! "A sosit momentul să-mi iau rămas bun"
20 Aprilie 2024
Unul dintre cei mai mari hocheiști români a încetat din viață
10 Aprilie 2024
Tenismanul român Marius Copil se menține pe locul 93 în clasamentul mondial al jucătorilor profesioniști (ATP), dat publicității luni, în timp ce în top 10 nu s-a înregistrat nicio modificare.
Spaniolul Rafael Nadal este lider, urmat de elvețianul Roger Federer și de bulgarul Grigor Dimitrov.
Australianul Nick Kyrgios, care a câștigat titlul la Brisbane, a urcat patru locuri și se află pe 17. Francezul Gael Monfils, câștigător la Doha, a reușit un salt de șapte locuri, până pe 39, în timp ce compatriotul său Gilles Simon, învingător la Pune (India), a fost autorul celei mai spectaculoase urcări, de 32 de locuri, până pe 57.
La dublu, Tecău se menține pe locul 8, iar Florin Mergea a coborât trei locuri și este pe 56.
Clasamentul ATP la simplu
1 (1). Rafael Nadal (Spania) 10.600 puncte
2 (2). Roger Federer (Elveția) 9.605
3 (3). Grigor Dimitrov (Bulgaria) 4.990
4 (4). Alexander Zverev (Germania) 4.610
5 (5). Dominic Thiem (Austria) 4.060
6 (6). Marin Cilic (Croația) 3.805
7 (7). David Goffin (Belgia) 3.775
8 (8). Jack Sock (SUA) 3.165
9 (9). Stan Wawrinka (Elveția) 3.060
10 (10). Pablo Carreno Busta (Spania) 2.615
..................................................................
93 (93). Marius Copil 592
491 (494). Dragoș Dima 71
505 (505). Adrian Ungur 67
608 (609). Nicolae Frunză 45
619 (619). Vasile Antonescu 44
799 (800). Bogdan Borza 21 etc.
Clasamentul ATP la dublu
1 (2). Lukasz Kubot (Polonia) 9.220 puncte
1 (1). Marcelo Melo (Brazilia) 9.220
3 (3). Henri Kontinen (Finlanda) 8.700
4 (4). John Peers (Australia) 8.700
5 (5). Ivan Dodig (Croația) 5.550
6 (6). Nicolas Mahut (Franța) 5.490
7 (7). Jean-Julien Rojer (Olanda) 5.130
8 (8). Horia Tecău 5.070
9 (9). Jamie Murray (Marea Britanie) 4.980
10 (10). Bruno Soares (Brazilia) 4.980
.........................................................
37 (35). Nenad Zimonjic (Serbia) 1.915
56 (53). Florin Mergea 1.426 etc.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Marţi, 17 Octombrie 2017
Sâmbătă, 07 Octombrie 2017
Duminică, 02 Iulie 2017
Vineri, 16 Iunie 2017
Joi, 15 Iunie 2017
Luni, 12 Iunie 2017
Sâmbătă, 10 Iunie 2017
Miercuri, 07 Iunie 2017
Duminică, 28 Mai 2017
Luni, 30 Octombrie 2017