Ionuț Stănescu, în "echipa Dedu", în cursa pentru șefia FR de Handbal:

"Sunt convins că vom reuși să facem treabă bună!"

295

Articole de la același autor

14 februarie se anunță a fi o zi importantă pentru handbalul românesc. Vor avea loc alegerile pentru șefia federației, iar Constanța are un candidat la o funcție importantă, în persoana lui Ionuț Stănescu, președintele clubului HC Dobrogea Sud, aflat în cursa pentru postul de vicepreședinte. 


Stănescu a transmis un mesaj de mulțumire față de cei care îi susțin candidatura, prezentând totodată și câteva dintre obiectivele pe care și le propune să le îndeplinească din noua postură. 


"Îmi prezint recunoștința față de toți cei ce mă susțin și au încredere în viitorul handbalului național. Vă anunț oficial că mi-am depus candidatura pentru funcția de vicepreședinte al Federației Române de Handbal, reprezentant pentru handbalul masculin. 


Mă simt onorat să întregesc, prin acest demers, o echipă de succes, alături de Alexandru Dedu, candidat pentru președinția FRH, și Steluța Luca, pentru vicepreședinția FRH, reprezentant pentru sectorul feminin. Pentru că despre asta este vorba în handbal, despre echipă, indiferent că ești pe teren, în tribună sau la birou. Handbalul din teren este diferit de handbalul de la birou, însă au în comun un lucru extrem de important, fără de care performanța în sport nu este posibilă: responsabilitatea. 


Dacă vă întrebați cu ce vin în această echipă care și-a dovedit deja competența, acesta este răspunsul: cu responsabilitatea și seriozitatea pe care am arătat-o și în teren. Așa cum în poartă am apărat de atâtea ori tricolorul, vă promit că la fel voi face și din această nouă poziție, care - recunosc - reprezintă o mare provocare.


Știm că o singură persoană nu poate schimba multe într-o structură gen Federația Română de Handbal, indiferent de funcția pe care o are. Trebuie să fie o echipă unită, care să meargă într-o singură direcție, a handbalului. Îmi doresc să fac parte din această echipă tânără. Am ambiție, am timp, am devotament și pasiune. Sunt convins că vom reuși să facem o treabă bună. 


Și mai știu un lucru: noua echipă va avea un cuvânt de spus în promovarea și evoluția handbalului românesc de la copii, juniori, până la nivel național și chiar internațional. Susțin cu tărie, seriozitate și implicare orice formulă de succes a handbalului de calitate și a performanței, astfel încât România să ajungă din nou pe podium", a transmis Ionuț Stănescu. 


Așadar, "Rudi" ar urma să facă parte din echipa lui Dedu, alături de Steluța Luca, o altă glorie a handbalului românesc, și are șanse foarte mari de a reuși să ajungă la conducerea federației. Promovarea handbalului la nivel de copii și juniori - sună bine, chiar foarte bine! 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.476 secunde