Sportul constănțean, îndoliat. A murit profesorul Dumitru Lungu

740
Sportul constănțean, îndoliat. A murit profesorul Dumitru Lungu - sportul-1540312776.jpg

Articole de la același autor

Ieri, s-a stins din viață antrenorul emerit Dumitru Lungu (67 de ani), cel care a ocupat și funcția de director al Palatului Copiilor, la începutul anilor 2000.

Profesor de educație fizică și sport, cu specializare natație, Dumitru Lungu este cel care l-a învățat să înoate pe singurul medaliat olimpic al României, Răzvan Florea.

Colectivul Clubului Sportiv Farul Constanța, alături de Ilie Floroiu și Elena Frîncu, și-a exprimat regretul la aflarea tristei vești.

"Din păcate, am aflat și eu ce s-a întâmplat. A suferit foarte mult. Dacă nu mă înșel, a avut câteva operații de by-pass, plus probleme cu cancerul. Toate acestea l-au măcinat. Făcea parte dintr-o generație de antrenori foarte mari, precum Octavian Belu sau Doina Sava. Toată cariera și-a dedicat-o Palatului Copiilor, până anul trecut, când s-a pensionat. Dacă nu ar fi fost aceste probleme medicale, cred că și-ar fi prelungit activitatea. Un mare filozof spunea: «Nu trebuie să ne lamentăm în ceea ce privește viața, pentru că ne-a fost dată fără să fim întrebați și ne va fi luată la fel, fără să fim întrebați»", a declarat Octavian Tileagă, antrenor emerit la Palatul Copiilor Constanța. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4207 secunde