Sportul constănțean a mai pierdut o valoare. A murit Liliana Tomescu Galan

460
Sportul constănțean  a mai pierdut o valoare. A murit Liliana Tomescu Galan - handbaluldoliu2-1452193056.jpg

Articole de la același autor

Sportul constănțean este marcat încă o dată de o veste tristă. În noaptea de 6 spre 7 ianuarie, fosta handbalistă Liliana Tomescu Galan a încetat din viață, la vârsta de 58 de ani.

Liliana Tomescu Galan și-a început activitatea la CSS 1, continuând apoi la Hidrotehnica și Știința Constanța. Fosta sportivă s-a luptat mult timp cu o boală necruțătoare.

"Handbalul constănțean a pierdut un om de mare valoare. Este o durere fără margini. A pierdut acest meci, după o lungă și grea suferință. A jucat handbal la CSS 1, la Hidrotehnica, a fost jucătoare de bază. Din nefericire, s-a confruntat cu mari probleme de sănătate, care în cele din urmă au doborât-o. Personal, îi obținusem o bursă de la COSR, dar, din păcate, nu a mai rezistat… Dumnezeu să o odihnească în pace!", a transmis Elena Frîncu, fost director executiv al DJST Constanța și vicecampioană mondială la handbal.

Antrenorul emerit Traian Bucovală, care a lucrat cu fosta sportivă, și-a prezentat omagiile pentru cea ce i-a fost elevă: "Am toată admirația pentru modul ei de comportament și de atașamentul său față de handbal. A fost o jucătoare crescută la Constanța și care a rămas alături de echipele constănțene. A urcat pe treptele podiumului alături de Hidrotehnica și ne-a reprezentat cu mândrie. Nu am mai vorbit de ceva vreme cu ea. Știam că are circulația periferică deteriorată, ceea ce a dus la amputarea unui picior, iar în urma unui alt control, ar fi primit același diagnostic și la celălalt picior. A iubit mult handbalul și a transmis generațiilor următoare același lucru, chiar și fiului său. Sincere condoleanțe!".

Cei care vor să îi aducă un ultim omagiu handbalistei pot merge la Biserica Marinarilor. Înmormântarea va avea loc astăzi, la ora 13.30. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1665 secunde