Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Sport

Sportivi constănțeni, medaliați cu bronz la Cupa României la kendo

Ştire online publicată Miercuri, 16 Mai 2018
de Sorin MIHALACHE

Cea de-a 25-a ediție a Cupei României la kendo s-a desfășurat, week-end-ul trecut, la Sala Sporturilor din Galați.

Beneficiind de prezența a peste 100 de sportivi din țară, dar și a oaspeților din Republica Moldova și Bulgaria, la toate categoriile (copii, juniori, seniori), competiția s-a desfășurat în cele mai bune condiții de organizare și fair-play.

Au onorat cu prezența sensei din Italia, Bulgaria și România, care au asigurat arbitrajul la cele mai bune standarde, dând o notă în plus de obiectivitate întrecerilor, unele foarte disputate.

Duminică, 13 mai, a avut loc competiția pe echipe seniori, acolo unde sportivii Adrian Moise și Ervin Ciorabai, de la Sobukan Constanța, făcând echipă mixtă cu echipa Kyobukan din Brașov, au evoluat foarte bine, clasându-se pe locul 3 și cucerind astfel medaliile de bronz.

Titlul de campioană i-a revenit clubului CRK București, care și-a reconfirmat valoarea și seriozitatea în pregătire.

De remarcat este și faptul că, de la clubul Sobukan, s-au prezentat la competiție șapte sportivi foarte tineri, cu evoluții promițătoare la categoriile copii și juniori mici (12-14 ani), ei alcătuind totodată una dintre cele mai numeroase delegații de mici sportivi din competiție. 

Vezi comentariile (0)
PUBLICITATE
loading...
Citeşte şi
În perioada 17-19 noiembrie, la Brașov, au avut loc întrecerile Cupei României la taekwondo WT. La startul acestei competiții, s-au prezentat aproximativ 500 de sportivi ...
În acest week-end, la Sala Polivalentă „Elisabeta Lipă” din Botoșani, în organizarea Federației Române de Arte Marțiale și sub egida Ministerului Tineretului și ...
Sportivii de la CS Farul Constanța s-au întors cu tolba plină de medalii de la Campionatul Mondial de karate Shotokan (WSF), ce a avut loc, zilele trecute, la Istanbul. Au luat ...
Alte ştiri din sectiunea Sport
CFR Cluj a câștigat titlul de campioană a României pentru a patra oară în istoria sa, după ce a învins FC Viitorul, scor 1-0, în ultima etapă a play-off-ului Ligii I. CFR Cluj a ...
Tenismanul spaniol Rafael Nadal a câștigat duminică turneul ATP Masters 1.000 de la Roma pentru a opta oară în cariera sa, învingându-l în finală, cu 6-1, 1-6, 6-3, pe germanul ...
Când puțini mai sperau, minunea s-a produs: Progresul Spartac București fost învinsă, sâmbătă, în deplasare, de Înainte Modelu, scor 0-1 (0-0), după un gol încasat în minutul ...
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, lider mondial, a fost învinsă clar de ucraineanca Elina Svitolina, scor 0-6, 4-6, duminică, în finala turneului WTA de la Roma, dotat cu ...
Săptămâna recent încheiată, micii handbaliști de la CS Happy Kids Medgidia s-au calificat la turneul final al Campionatului Național U12, ce se va desfășura, în luna iunie, la ...
Sâmbătă, pe stadionul CMC, din Cluj-Napoca, a avut loc confruntarea dintre CFR Cluj și FC Viitorul Constanța, în manșa retur a semifinalei Ligii Elitelor U19. După 4-1 în tur ...
Sâmbătă, stadionul Național „Arcul de Triumf” din București a găzduit finalele Diviziei Naționalei de Seniori la rugby, ediția 2017/2018. ACS Tomitanii Constanța a ...
Clubul Sportiv Farul Constanța a organizat, în week-end, cu sprijinul Federației Române de Scrimă și al Direcției Județene pentru Sport și Tineret Constanța, ediția cu numărul 22 ...
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, liderul mondial, a fost învinsă clar de ucraineanca Elina Svitolina, cu 6-0, 6-4, duminică, în finala turneului WTA de la Roma, dotat cu ...
Procesul lui Patrick Ekeng, jucătorul dinamovist mort în urma unui stop cardiac suferit pe teren, a intrat într-o nouă fază. Magistrații de la Judecătoria Sectorului 2 au pus ...
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul unu mondial, s-a calificat în finala turneului WTA de la Roma, dotat cu premii totale în valoare de 3.351.729 dolari, învingând-o ...
Simona și-a asigurat ieri locul 1 WTA și după turneul de la Foro Italico și va fi cap de serie numărul 1 la Roland Garros. Înaintea Grand Slam-ului din Franța, sportiva noastră ar ...
Simona Halep, numărul unu mondial, s-a calificat în semifinalele turneului WTA de la Roma, dotat cu premii totale de 3.351.729 dolari, vineri seara, după ce a învins-o pe Caroline ...
În acest sfârșit de săptămână, vom afla care este noua campioană a României la fotbal: CFR Cluj sau FCSB? Așa cum se obișnuiește în ultimii ani, pentru a nu mai lăsa loc de alte ...
Duminică, 20 mai, de la ora 10, stadionul „Farul” va fi gazda partidei de fotbal feminin dintre Selena SN Constanța și Universitatea Galați, în etapa a Xlll-a a Ligii ...
Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța, și-a continuat acțiunile din cadrul programului național, lansat ...
Sâmbătă, 19 mai, pe stadionul „Arcul de Triumf” din Capitală, sunt programate finalele Diviziei Naționale de Seniori la rugby. De la ora 11, în finala mică, CS ...
Peste 30 de ambarcațiuni cu vele au așteptat cu nerăbdare să se deschidă sezonul competițional de offshore (bărci mari). SetSail - Black Sea International Regatta, prima ...
Echipa masculină de handbal HC Dobrogea Sud Constanța a câștigat, joi seară, partida din deplasare cu SCM Politehnica Timișoara, scor 23-22 (12-11), în primul duel ...
Echipa SSC Farul Constanța joacă sâmbătă, 19 mai, de la ora 18, pe terenul celor de la CSM Oltenița (locul 10), în penultima rundă a Ligii a lll-a, la fotbal, Seria a ...
Social Sănătate Eveniment
Sport Cultură-Educație Politică
Economie Actual Fun
Arhiva