Simona Halep, lăudată de o fostă mare jucătoare de tenis

259
Simona Halep, lăudată de o fostă mare jucătoare de tenis - simona-1588772969.jpg

Articole de la același autor

Simona Halep a avut o ascensiune fulminantă în tenisul feminin, iar trofeele cucerite stau drept mărturie a voinței sale și ambiției de autodepășire.

O fostă jucătoare a analizat evoluția campioanei noastre și a făcut o profeție în privința viitorului sportivei originare din Constanța.

Este o perioadă în care sportul este pus pe pauză, din cauza pandemiei care a dat peste cap întreaga planetă.

Sportivii așteaptă și ei să vadă care va fi cursul evenimentelor și speră să își poată relua cât mai curând activitatea competițională.

Este și un bun prilej de a face analize și proiecții pentru viitor. Simona Halep, locul 2 WTA, a fost analizată de fosta jucătoare americană Mary Carillo, care a făcut o profeție în privința viitorului sportivei românce în tenisul feminin.

Campioană în proba de dublu mixt la Roland Garros, Mary Carillo a tras concluzia că Simona Halep va reveni pe teren neînfricată și mult mai motivată în a obține rezultate mari.

"Simona Halep, uitați-vă la ea! Este atât de pregătită, atât de rapidă! Are atât de multă dorință și iubește să spună că este româncă! Este emoționant să o privești, pune mult suflet. Își dorește să câștige și să câștige pentru țara ei! Îmi place când joacă tenisul ei curajos, când se duce după lovituri", a declarat americanca.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.514 secunde