Simona Halep, în semifinalele turneului de la Wuhan

183
Simona Halep, în semifinalele turneului de la Wuhan - simonahalep-1475157706.jpg

Articole de la același autor

Jucătoarea de tenis Simona Halep (5 WTA) s-a calificat în semifinalele turneului de la Wuhan (China), dotat cu premii în valoare totală de 2,28 milioane de dolari, după ce a trecut, ieri, în două seturi, de americanca Madison Keys, scor 6-4, 6-2. 


"Am jucat foarte bine. Știam că va fi un meci greu, fiindcă ea este puternică și servește bine. Am avut o mobilitate bună pe teren și am realizat tot ce mi-am dorit", a declarat Simona Halep, la finalul partidei. 


Constănțeanca a avut nevoie de doar o oră și 10 minute pentru a trece în penultimul act al competiției și de a se alătura jucătoarelor calificate la Turneul Campioanelor, ce va avea loc, în perioada 24 - 31 octombrie, la Singapore.
 
"Sunt foarte fericită că am reușit să mă calific, pentru al treilea an consecutiv, la turneul din Singapore. Sper ca anul acesta să îmi întrec performanța din ediția trecută și să fiu fericită, fiindcă atunci când sunt fericită joc mult mai bine", a completat sportiva din Constanța. 


Pentru accesul în semifinale, Halep a primit 113.860 dolari și 350 puncte WTA. În turul următor, românca o va întâlni pe câștigătoarea duelului Petra Kvitova (Cehia, 16 WTA) - Johanna Konta (Marea Britanie, 13 WTA). 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4636 secunde