Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Sport

Simona Halep: Cred că merit să fiu pe primul loc, am fost destul de constantă anul acesta

Ştire online publicată Luni, 30 Octombrie 2017

Jucătoarea de tenis Simona Halep a declarat, luni, pe Aeroportul Henri Coandă, la întoarcerea de la Turneul Campioanelor, că merită să fie la finalul acestui an pe primul loc în clasamentul WTA deoarece a avut evoluții constante, iar în ultimii patru ani a fost mereu în top 5.

Întrebată ce părere are despre faptul că jucătorul elvețian Roger Federer a declarat că merită să fie pe primul loc chiar dacă nu a câștigat niciun turneu de Grand Slam, Simona Halep a răspuns: "Am citit și eu, chiar îi mulțumesc pentru aceste cuvinte, îmi dau încredere. Cred că merit să fiu acolo (n.r. — locul 1 în clasamentul WTA), pentru că am fost destul de constantă anul acesta, iar în ultimii patru ani am fost în top 5, ceea ce înseamnă foarte mult pentru mine. M-a felicitat și Kuznețova și mai multe fete, dar nu vreau să dau nume. Simt că se bucură pentru mine și ăsta e cel mai important lucru. A fost un moment deosebit când am primit trofeul (n.r. — trofeul de lider mondial în clasamentul WTA la finalul sezonului 2017) pe care nu o să-l uit niciodată. Am trăit clipe frumoase, sper să nu fie numai acestea. Sper să am clipe și mai frumoase pe viitor".

Halep a menționat jucătoarea daneză Caroline Wozniacki a meritat să câștige Turneul Campioanelor de la Singapore. "A fost un turneu greu, terenul a fost un pic moale și nu m-a avantajat. Wozniacki a jucat cel mai bine dintre toate și a meritat să câștige (n.r. — Turneul Campioanelor). Eu am început bine turneul, însă după aceea am întâlnit jucătoare care nu greșesc și a fost un pic mai greu", a spus ea, potrivit Agerpres.ro

Întrebată dacă Andrei Pavel ar fi ajutat-o mai mult în turneul de la Singapore, Halep a răspuns: "E o întrebare dificilă, nu știu cum să răspund. Andrei o să facă parte din echipa mea cred, o să am o discuție cu el. Echipa mea ce ține de Darren (n.r. — antrenorul Darren Cahill) nu se schimbă nimic. Darren mă ajută întotdeauna când e alături de mine".

Numărul 1 mondial susține că următorul obiectiv al său este câștigarea unui turneu de Grand Slam. "Îmi doresc asta, acest obiectiv îl am în fiecare an. Îmi doresc să câștig un Grand Slam, însă va trebui să muncesc mai mult ca să mențin pe pozițiile de sus. La toate capitolele trebuie să mai progresez. O să lucrez în continuare și la serviciu ca să fiu și mai puternică. Urmează acum o perioadă de vacanță și de odihnă, pentru că a fost un an greu", a adăugat ea.

Românca Simona Halep se află pentru a patra săptămână la rând pe primul loc în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), dat publicității luni. Jucătoarea română a primit, duminică, la Singapore, trofeul de lider mondial în clasamentul WTA la finalul sezonului 2017, prezentat de Dubai Duty Free.

PUBLICITATE
Citeşte şi
Jucătoarea română de tenis Simona Halep și-a aflat adversarele din grupă la Turneul Campioanelor, competiție ce va avea loc, în perioada 22-29 octombrie, în Singapore. Astfel ...
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul 1 mondial, a declarat, sâmbătă, la Singapore, că fiecare meci de la Turneul Campioanelor va fi ca o finală. „Cred că pentru ...
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, liderul mondial și principala favorită, a ratat calificarea în semifinalele Turneului Campioanelor de la Singapore, astăzi, după ce a ...
Alte ştiri din sectiunea Sport
FCSB a terminat la egalitate în deplasarea de la Viitorul Constanța, scor 1-1, după golurile înscrise de Harlem Gnohere și Ianis Hagi.  Partida a avut parte ...
Simona Halep a strălucit în partida cu Franța, contând pentru semifinalele Fed Cup. Sportiva din Constanța a adus două puncte, în meciurile de simplu, pentru echipa tricoloră ...
Echipa ACS Tomitanii Constanța ocupă în continuare ultimul loc în clasamentul Superligii la rugby, cu 9 puncte la activ, în ciuda victoriei obținute, sâmbătă, în deplasare, pe ...
Echipa SSC Farul a câștigat, cu scorul de 2-1 (0-1), meciul cu Aerostar Bacău, disputat sâmbătă, pe teren propriu, în cadrul etapei a 31-a a Ligii a II-a la fotbal. Moldovenii au ...
Handbalistele de la CSU Neptun au încheiat cu o victorie sezonul regulat al Diviziei A, Seria A. În etapa cu numărul 20, echipa constănțeană, antrenată de Ionuț Pușcașu și ...
Reprezentanți ai BC Athletic Constanța și ai Clubului Rotary Pontus Euxinus au făcut o oprire, zilele trecute, la Școala gimnazială din satul Gârlița, comuna ...
România conduce Franța cu scorul de 2-1, după ce Simona Halep, numărul doi mondial în tenisul feminin, a învins-o dramatic pe Caroline Garcia cu 6-7 (6), 6-3, 6-4, duminică, la ...
Președintele de onoare al PMP, Traian Băsescu, i-a îndemnat, sămbătă, pe membrii și simpatizanții PMP, să-l sprijine în alegerile europarlamentare, cerându-le ajutorul să nu ...
Caroline Garcia s-a impus, sâmbătă, 6-3, 6-3 cu Mihaela Buzărnescu în al doilea meci al întâlnirii Franța - România din semifinalale Fed Cup, în care scorul a devnit egal, 1-1. În ...
Simona Halep a câștigat, sâmbătă, meciul cu Kristina Mladenovic, scor 6-3, 6-1, iar România conduce cu 1-0 în întâlnirea cu Franța din semifinalele Fed Cup. Simona Halep a ...
Jucătoarea Simona Halep, locul 2 WTA, o va întâlni pe Kristina Mladenovic, numărul 66 mondial, în primul meci al întâlnirii de Fed Cup dintre Franța și România, de la Rouen, din ...
Organizatorii Final Four-ului Cupei României la handbal feminin au anunțat, vineri, într-o conferință de presă susținută la Bistrița, că cele patru meciuri programate să aibă loc ...
Sâmbătă, 20 aprilie, sunt programate a se disputa trei partide din cadrul etapei a 11-a contând pentru SuperLiga la rugby. Aflată pe ultimul loc în clasament, cu doar 5 puncte la ...
Președintele Federației Române de Tenis de Masă, Cristinel Romanescu, a declarat, vineri, pentru Agerpres, că obiectivul delegației României la Campionatele Mondiale individuale ...
CS Dinamo București a învins-o pe AHC Potaissa Turda, scor 34-29 (18-18), în această seară, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a doua din faza play-off a Ligii Naționale ...
Jucătoarea de tenis Simona Halep a declarat, la conferința de presă care precede meciul din Fed Cup contra Franței, că îi place zgura de la Rouen, fiind de părere că este un teren ...
Sezonul de yachting 2019 și-a deschis porțile cu o ploaie torențială care i-a pus la încercare pe concurenții înscriși la Cupa „unu mai”, ce a ...
 Ivan Patzaichin, cel mai titrat canoist român din toate timpurile, a primit, ieri, Colanul de Aur, cea mai înaltă distincție a Comitetului Olimpic și Sportiv Român în cadrul ...
Seară superbă, miercuri, la Sala Sporturilor, unde echipa HC Dobrogea Sud a obținut o victorie extrem de importantă, scor 28-23, în partida cu CSM București, derby-ul seriei ...
Juventus pregătește o veritabilă revoluție în lot după eliminarea din sferturile de finală ale Ligii Campionilor, iar unul dintre starurile lui Liverpool, Mohamed Salah, este ...
Social Eveniment Sport
Cultură-Educație Politică Economie
Actual Fun Arhiva