Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Sport

Simona Halep, cap de serie nr. 6 în turneul de la Eastbourne

Ştire online publicată Luni, 24 Iunie 2019
de Sorin MIHALACHE

Jucătoarea de tenis Simona Halep (nr. 8 WTA) a fost desemnată cap de serie nr. 6 la turneul WTA de la Eastbourne (Marea Britanie), competiție în care organizatorii oferă premii în valoare totală de 998.712 dolari. 

Constănțeanca este acceptată direct în turul doi și o va înfrunta pe învingătoarea din partida Camila Giorgi (Italia) - Su-wei Hsieh (Taiwan), două jucătoare pe care le-a întâlnit arareori. 

Halep are în palmares victoria în singurul duel cu Giorgi (nr. 39 WTA), în 2015, în turul al treilea la Miami, scor 6-4, 7-5, iar în ceea ce privește bilanțul partidelor directe cu taiwaneza, acesta este egal, 1-1. Românca s-a impus, în 2013, în primul tur la Cincinnati, scor 6-7 (5), 6-1, 6-2, iar asiatica a câștigat, în 2018, în turul al treilea la Wimbledon, scor 3-6, 6-4, 7-5. 

Simona Halep va evolua și în proba de dublu, alături de Raluca Olaru, cele două avându-le drept adversare, în runda inaugurală, pe principalele favorite la titlu, Gabriela Dabrowski (Canada) și Yifan Xu (China). 

Pe tabloul de simplu la Eastbourne se află și Mihaela Buzărnescu, ea urmând să joace în primul tur contra letonei Jelena Ostapenko. 

PUBLICITATE
Citeşte şi
Simona Halep, numărul 3 WTA, a declarat, într-un interviu pentru site-ul oficial al Roland Garros-ului, consultat de Agerpres, că iubește turneul și orașul Paris. „Este un ...
Simona Halep a coborât cinci poziții și se află pe locul 8 în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), ierarhie dată, ieri, publicității. Eliminată ...
Simona Halep se menține pe locul 8 în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), dat, ieri, publicității, țara noastră mai având alte două sportive în top ...
Alte ştiri din sectiunea Sport
Timp de 4 zile, Constanța va fi gazda etapei cu numărul 4 din East European Tout Terrain Series Rally Raid!4Venture Agency, Asociația Club Sportiv Baja 500 Motosport ...
O pereche de adidași din 1972, una dintre primele produse de Nike, a fost licitată la 437.500 de dolari, marți, la New York, un record în categoria sa.Această pereche de ...
Brazilianca Beatriz Haddad Maia, locul 99 WTA, a fost suspendată provizoriu după ce a fost depistată pozitiv la un control antidoping, a anunțat ITF.Sportiva în vârstă de 23 de ...
FC Viitorul va avea parte de o misiune dificilă, mâine, în Belgia, acolo unde va juca împotriva celor de la KAA Gent, în manșa inaugurală a turului doi din Europa ...
Atletul Marian Petre, legitimat la Clubul Sportiv Farul Constanța și elev al Liceului cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru”, a evoluat în finala Campionatului European ...
Clubul Sportiv Farul Constanța a fost reprezentat cu succes la Campionatul Național de lupte, care a avut loc, zilele trecute, la Reșița. Patru sportivi de la malul mării au ...
Handbal Club Dobrogea Sud Constanța se află, în aceste zile, în cantonament la Sfântu Gheorghe. Echipa de la malul mării se pregătește în Covasna, în perioada 22 iulie - 2 august ...
Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța este alături de loturile naționale care efectuează cantonamente în această vară pe litoral. Astfel, cei de la DJST asigură ...
Maxim Dadașev a decedat, marți, la vârsta de 28 de ani, din cauza rănilor suferite în meciul cu Subriel Matias (Puerto Rico), care a avut loc vineri.Anunțul a fost făcut de ...
Naționala de handbal masculin a României va evolua în grupa 3, cu reprezentativele din Italia, Kosovo și Georgia, în prima fază a calificărilor europene pentru Campionatul Mondial ...
Astăzi se împlinește un an de când fostul expert al C.S. Farul Constanța, Dumitru Mihăilescu, s-a stins din viață. Acesta a murit la vârsta de 63 de ani, în camera unui hotel din ...
Zidane și Bale sunt în conflict, iar antrenorul nu îl mai vrea la echipă. Galezul a refuzat să joace în ultimul meci.Zinedine Zidane a revenit, luni, asupra transferului asteptat ...
Lucian Onea va fi suspendat din funcție, în urma deciziei de marți a Secției pentru procurori, care a luat act de suspendare după ce fostul șef DNA ...
Cele patru echipe calificate deja în turul al doilea al cupelor europene și-au aflat posibilii adversari pe care urmează să-i întâlnească dacă se vor califica în faza ...
FC Viitorul și-a aflat, ieri, posibila adversară din turul al treilea al Europa League. Echipa lui Gheorghe Hagi începe aventura europeană direct din turul al doilea, acolo unde o ...
Sportivii paralimpici din Constanța au participat, săptămâna trecută, la cea de-a 23-a ediție a Cupei „Ana Lugojana”, întrecere dedicată persoanelor cu ...
Ca de obicei, în această perioadă a anului, se desfășoară una dintre cele mai importante competiții șahiste pentru copii și juniori. „Recentele ...
Ilie Floroiu este unul dintre sportivii de marcă ai Constanței și asta o dovedesc performanțele obținute într-o carieră incredibilă. La 23 iulie 1978, Ilie Floroiu participa ...
În momentul de față, lotul olimpic feminin de bob al României este în plină pregătire de vară, la Constanța, tricolorele antrenându-se alături de lotul masculin al ...
Litoralul românesc a găzduit în week-end-ul care tocmai a trecut o acțiune la care au luat parte două nume sonore ale sportului din țara noastră. Fosta gimnastă Cătălina Ponor ...
Social Politică Sănătate
Eveniment Sport Cultură-Educație
Economie Actual Monden
Fun Tehnologie Arhiva