Simona Halep: "Când voi ieși din Top 10, trag pe dreapta!"

181
Simona Halep:

Articole recomandate

Jucătoarea de tenis Simona Halep, numărul 2 WTA, a anunțat că se va retrage din activitate în momentul în care va ieși din Top 10 mondial, dar a subliniat faptul că 2-3 ani va mai putea să joace la nivel înalt.

"Am avut senzația că am obosit în ultima perioadă. Au fost ani grei. M-am gândit și la retragere, să fiu sinceră, însă simt că mai pot. De visat nu mă împiedică nimic să visez, așa că în continuare sunt foarte motivată să merg înainte pentru al treilea Grand Slam pentru a vedea cât mai pot să fiu în Top 10. Pentru că, atunci când voi ieși din Top 10, cred că o să trag pe dreapta. Dar mai am, 2-3 ani eu zic că mai pot să joc.

Legat de US Open, eu nu prea joc bine la final de an, energia mea se duce în jos după Roland Garros și Wimbledon, de aceea nu reușesc la US Open să fiu foarte tare pe tot ceea ce ține de un Grand Slam", a spus sportiva din Constanța.

Halep a menționat că în cariera sa au contat mult norocul, dar și faptul că a reușit să ia lucrurile bune de la fiecare antrenor pe care l-a avut.

"Am 24 de ani de tenis, eu mereu zic că e norocul fiecăruia. Norocul are partea lui. Mare de tot. Eu am avut oameni potriviți la momentul potrivit. Cei mai buni antrenori... fiecare persoană care apare în viața ta profesională te ajută enorm. Eu am luat de la toți ce e mai bun. Din despărțirile de antrenori am plecat mereu cu partea pozitivă. Am zis că a fost poate mai greu, dar m-a învățat asta și asta.

Am luat ce e mai bun de la fiecare, așa am fost toată viața. Așa am putut să progresez de la om la om. Deci norocul în viață este cel mai important în ceea ce faci. Bine, norocul îl ai, dar trebuie și să te ții de niște chestii ca să îl valorifici. Dacă ești responsabil pe ceea ce faci și te dedici 100%, dau în scris, după 24 de ani de tenis este imposibil să nu reușești", a explicat Simona Halep.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0537 secunde