Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Sport

Rădoi a vrut să plece de la Steaua, înaintea meciului cu Astra

Ştire online publicată Duminică, 29 Noiembrie 2015

Mirel Rădoi a fost foarte aproape să plece de la Steaua, înaintea meciului cu Astra Giurgiu, care va avea loc duminică seară.

Tehnicianul roș-albaștrilor nu vrut să facă deplasarea cu echipa la Pitești, acolo unde se va disputa partida cu liderul Ligii 1.

Potrivit Digi Sport, sâmbătă dimineață, a avut loc o ședință în cantonamentul de Mogoșoaia, la care a fost prezent și patronulGigi Becali. După această discuție, Rădoi ar fi refuzat să urce în autocarul care i-a dus pe steliști la Pitești.

Decizia antrenorului a fost cât se poate de serioasă, fostul căpitan al Stelei sunându-și soția și spunându-i să vină să-l ia cu mașina de la Mogoșoaia.

A fost nevoie de intervenția președintelui Valeriu Argăseală și de cea a team managerului Marius Ianuli pentru ca tehnicianul să revină asupra deciziei. Sursele Digi Sport susțin că oficialii campioanei au discutat aproximativ două ore cu Mirel Rădoi, înainte de a-l convinge să facă deplasarea cu echipa.

Intenția lui Rădoi de a pleca de la Steaua vine în contextul în care roș-albaștrii au pierdut săptămâna trecută derby-ul cu Dinamo, iar situația echipei este una dificilă, din cauza condlictului cu MApN privind sigla, numele și baza de pregătire din Ghencea.

„Dacă am decis să continuu după meciul cu Rosenborg, până la iarnă nu voi pleca, indiferent ce se întâmplă. În iarnă vom trage o linie”, spunea Mirel Rădoi, într-un interviu exclusiv pentru Digi Sport, la începutul lunii noiembrie.

Steaua - Astra se joacă duminică, de la ora 20:30, la Pitești. 

PUBLICITATE
Citeşte şi
Mirel Rădoi a susținut prima sa conferință de presă din calitate de antrenor al Stelei. Fostul căpitan din Ghencea a vorbit deschis despre poziția sa la Steaua, despre transferuri ...
Prezent doar în tribună la meciul de campionat cu Pandurii, câștigat de Steaua fără probleme, Gabi Iancu a fost lăsat în afara lotului de antrenorul Mirel Rădoi și la ...
Steaua va întâlni Rosenborg Trondheim în play-off-ul Europa League, conform tragerii la sorți care a avut loc, azi, la sediul Uniunii Europene de Fotbal de la Nyon."Nu contează ce ...
Alte ştiri din sectiunea Sport
Clubul Sportiv „Victoria Cumpăna”, în parteneriat cu Primăria Comunei Cumpăna, Direcția Județeană de Tineret și Sport Constanța și Asociația Județeană de Scrimă ...
Organizatorii Jocurilor Olimpice de vară de la Paris din 2024 au propus oficial, ieri, breakdance-ul, escalada, surful și skateboard-ul ca sporturi invitate în programul Jocurilor ...
FC Viitorul, obligată să câștige la Sfântu Gheorghe C Viitorul joacă cu sabia deasupra capului, astăzi, de la ora 20, pe terenul celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe, într-o ...
Echipa feminină de baschet CS Phoenix-Știința Constanța a reușit o victorie de senzație, miercuri seară, pe terenul CSM-ului Târgoviște, scor 63-50 (39-33), într-o partidă contând ...
România va fi reprezentată de 12 sportivi la Campionatele Europene de atletism indoor care se vor desfășura, în perioada 1-3 martie, la Glasgow (Scoția), informează Federația ...
Jucătoarea constănțeană de tenis Simona Halep, numărul 2 mondial, a fost învinsă de elvețianca Belinda Bencic, scor 6-4, 4-6, 2-6, astăzi, în sferturile de finală ale turneului ...
​Irina Camelia Begu (72 WTA) s-a calificat în sferturile turneului WTA de la Budapesta după o victorie în două seturi în fața rusoaicei Evgeniya Rodina (71 WTA) ...
Mihaela Buzărnescu este a două jucătoare de tenis româncă din topul WTA - Simona Halep fiind pe locul 2 în clasament, în timp ce Buzărnescu ocupă poziția 29. Chiar și ...
Continuă calvarul în cazul Liceului cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru”, transformat într-un șantier în lucru abandonat, după ce firma care câștigase licitația pentru ...
Pickleball, sportul care ia amploare în Statele Unite ale Americii, se dezvoltă cu pași repezi și în România. Lansat la Constanța anul trecut, are acum parte ...
Echipa masculină de handbal HC Dobrogea Sud Constanța s-a impus pe terenul Politehnicii Timișoara, scor 30-27 (12-15), într-o partidă contând pentru etapa a XIX-a a Ligii ...
Echipa de fotbal SSC Farul Constanța s-a impus, cu scorul de 4-0 (3-0), ieri, pe stadionul „Iftimie Ilisei”, împotriva gazdelor de la CS Medgidia, în ultima partidă ...
Este cunoscut programul zilei de joi de la WTA Dubai (Premier 5), Simona Halep urmând să joace în al treilea meci de pe arena centrală (nu înainte de ora 17:00) cu Aryna Sabalenka ...
Simona Halep, numărul doi mondial, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului WTA de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), dotat cu premii totale de 2.828.000 ...
Simona Halep a învins-o pe Lesia Tsurenko 6-3, 7-5, și s-a calificat în sferturile turneului de la Dubai.Simona Halep, 27 de ani, 2 WTA, s-a calificat în sferturile de finală ale ...
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul 2 mondial, s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA de la Dubai (Emiratele Arabe Unite; premii totale de 2.828.000 ...
Naționala feminină de tenis de masă a României a cucerit medalia de aur în întrecerea pe echipe, la Openul Cehiei, destinat cadeților și juniorilor, la Hodonin. Cu două ...
Echipa de rugby juniori sub 18 ani a Clubului Sportiv Cleopatra Mamaia s-a impus, pe stadionul „Arcul de Triumf” din București, în fața formației britanice Nailsea ...
Peste Atlantic, pe pârtia de la Lake Placid, bobul constănțean a prins viteză, iar fetele din lotul olimpic al României s-au clasat pe poziția a 7-a la Cupa ...
În urma fazei finale zonale a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, disciplina baschet, care s-a desfășurat la Tulcea, echipa Liceului Teoretic ...
Social Sport Politică
Economie Actual Fun
Arhiva