Primul turneu câștigat după 3 ani! Serena Williams s-a impus la Auckland
Articole recomandate
FOTO. Baschet feminin / CSM CSU Constanţa a câştigat în premieră titlul de campioană naţională!
24 Aprilie 2024
DOLIU ÎN PRESĂ! A murit unul dintre cei mai buni fotoreporteri
22 Aprilie 2024
Vești bune din sport. Echipa masculină de sabie a României, medaliată cu argint la Mondialele de juniori
20 Aprilie 2024
RETRAGERE DIN TENIS! Sportiva este câştigătoare a două titluri de Mare Şlem! "A sosit momentul să-mi iau rămas bun"
20 Aprilie 2024
Unul dintre cei mai mari hocheiști români a încetat din viață
10 Aprilie 2024
Jucătoarea americană de tenis Serena Williams a câștigat duminică la Auckland (Noua Zeelandă) primul său turneu WTA după aproape trei ani, dominând-o în finală pe compatrioata sa Jessica Pegula, locul 82 mondial, în două seturi, 6-3, 6-4, informează AFP, conform Agerpres. Fostul lider mondial, acum pe poziția a 10-a, în vârstă de 38 de ani, nu mai câștigase niciun trofeu de la victoria sa în Openul Australiei în 2017.
Americanca a anunțat că va dona premiile obținute la acest turneu victimelor incendiilor de pădure din estul Australiei, care au devastat deja peste 8 milioane de hectare, au provocat moartea a cel puțin 26 de persoane, au distrus mai mult de 2.000 de locuințe și au ucis un miliard de animale.
Cea mai mică dintre surorile Williams, ajunsă la 73 de trofee în cariera sa, se pregătește pentru Australian Open, ce va avea loc între 20 ianuarie și 2 februarie la Melbourne, unde va încerca încă o dată să egaleze recordul de 24 de victorii în turnee de Mare Șlem, deținut de australianca Margaret Court.
Serena Williams a câștigat duminică primul său trofeu după ce a devenit mamă în septembrie 2017. De la revenirea sa în circuit, în martie 2018, fostul lider mondial a disputat cinci finale, dintre care patru de Mare Șlem, dar le-a pierdut pe toate.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Vineri, 10 Ianuarie 2020
Luni, 06 Ianuarie 2020
Duminică, 08 Septembrie 2019
Marţi, 09 Iulie 2019
Marţi, 09 Aprilie 2019
Marţi, 22 Ianuarie 2019
Luni, 21 Ianuarie 2019
LIVETEXT. Simona Halep - Serena Williams. Constănțeanca a ratat în "decisiv" calificarea în sferturi
Luni, 21 Ianuarie 2019
Luni, 21 Ianuarie 2019
Miercuri, 18 Decembrie 2019