Poveștile sportului constănțean. Luptele, pentru cei puternici!

Constanța are o tradiție extraordinară în ceea ce privește activitatea sportivă. Poveștile, unele datând de mai bine de un secol, sunt depănate, pentru cititorii "Cuget Liber", de venerabilul profesor Traian Petcu, atlet veteran și, totodată, veritabilă enciclopedie, ajuns la vârsta de 94 de ani. În episodul de astăzi, facem referire la luptele constănțene, în perioada 1923-1949. 

Prin refacerea Dobrogei după Primul Război Mondial din punct de vedere economic, social, prin restabilirea formelor administrativ teritoriale cultural-artistice la sate și orașe, reîncepe o viață liberă stabilă a populației, prin formarea și construcția edificiilor publice: primării, cămine, școli, biserici. 

Prin pasiunea unor oameni ale căror nume au rămas necunoscute, în anul 1923, "Societatea de arme, gimnastică și dare la semn", prescurtat "Tirul", organizează concursuri de lupte la Constanța. Participarea unui număr tot mai mare de tineri de la sate a determinat găsirea unor forme de regulament, cu scopul de încadrare în timp și punctaj între luptători, pentru a se cunoaște mai precis învingătorul. 

Primele concursuri de lupte au avut loc mai întâi pe pământul gol delimitat de un careu trasat cu un obiect ascuțit, probabil cu suprafața de 4/5 m, apoi pe grămezi de paie, covoare, saltele de paie, de lână. 

În anul 1923, se înființează Comisia de lupte și box din cadrul F.S.S.R, iar în anul 1926, se semnalează prima participare a unor luptători din Constanța la o competiție organizată de societatea "Tirul" în București. Pentru bunul mers al luptelor, se înființează, în 1923, o federație de specialitate, cu denumirea de Federația Română de Lupte și Haltere. 

Probabil că evenimentele politico-sociale, dar și aspectele profesionale i-au determinat pe cei care practicau luptele în Constanța să plece în alte părți, fără a lăsa în urmă tineri instruiți, care să fi continuat practicarea acestei discipline. 

În această perioadă, în satele care erau locuite, pe lângă populația română, și de către cetățeni turci, bulgari sau tătari, se practica încă forma veche a luptelor - kureș, în cadrul serbărilor tradiționale: zborul la bulgari (serbări câmpenești) și bayramul la turci. 

Cuvântul de kureș are următoarea semnificație: luptele se desfășurau între doi adversari, care aveau două curele prinse de mijloc, de care se apucau cei doi adversari, neavând dreptul să desfacă mâinile de pe cele două curele. Cel care desfăcea priza de pe curea era descalificat. Priza pe cele două curele era menținută până ce unul dintre ei reușea să-și fixeze adversarul cu umerii pe sol. 

La români, mai târziu, apare lupta la cingătoare, ea continuând, ca formă tradițională încă de pe timpul dacilor, lupta la brâu. 

Din discuțiile purtate cu fostul luptător de kureș Mitică Mihai, din Movila Verde, județul Constanța - discuțiile se purtau în anul 1977, pe când acesta avea vârsta de 67 de ani! -, a reieșit că această formă de lupte kureș era practicată în satele întregii regiuni. Mitică Mihai își amintea de unii dintre cei mai buni luptători din perioada anilor 1932-1944, citându-i pe Lupu (Urluia), Paraschiv (Adamclisi), Cocoș (Băneasa), Giumacai (Osmancea), Kaieri (Osmancea), Adnnan (Fântâna Mare), Ion Chiper (Cobadin), Șiucuri (Ovidiu). 

Aceste întreceri de lupte se practicau în hainele de zi cu zi, cu picioarele goale, uneori cu cămașa pe ei, alteori dezbrăcați până la brâu și unși pe corp cu grăsime animală, de aici înțelegându-se îndemânarea și forța fizică a practicanților acestui sport. Învingătorului din aceste întreceri i se dădeau drept premii un batal și bairace. 

Astfel de întâlniri se organizau în fiecare sat, dar erau organizate competiții tradiționale în localitățile Constanța, Cobadin și Medgidia. 

Propaganda pentru practicarea luptelor era făcută și prin afișarea circurilor care veneau în Constanța periodic, vara: Klutschy și Solidis. Acestea angajau luptători români profesioniști cât timp stăteau în țară. Acești luptători apăreau în diverse numere la circ, prin desfășurarea unor demonstrații de lupte pe durată lungă, 4-5 reprize. 

O altă formă de manifestare a forței și îndemânării acestor luptători din perioada anilor 1927-1936 o reprezentau, în afară de întrecerile de lupte, și demonstrații ca îndoiri de bară de fier, desfaceri de lacăte, ruperi de lanțuri. Prin aceste demonstrații, ei arătau că luptele formează oameni puternici, cu îndemânare. 

În acest fel de demonstrații, s-au remarcat luptătorii profesioniști Jan Khyrtop, Titi Boldescu și alții. Tinerii de diverse vârste și profesii, vizionând aceste numere din spectacolele de circ, căutau să le pună în aplicare chiar dacă cele făcute de către cei de la circ erau o înscenare. Astfel, majoritatea hamalilor din port, obor, piețe, căruțași de cherestea imitau forma de întrecere de lupte la locul de muncă, ajungându-se cu timpul la concursuri între bresle. 

După 1944, Constanța s-a înscris printre prezențele cele mai dinamice ale luptelor din România. 

În anul 1948, un pasionat al luptelor cu numele Paliev, care a practicat luptele într-o perioadă mai veche cu ajutorul O.S.P., atrage prin propaganda făcută în școli și cu ajutorul profesorilor de educație fizică, un număr de tineri dornici de a practica luptele. El își formează o grupă de sportivi luptători, pe care îi antrenează într-o sală veche din Tulcea (pe aceste locuri, astăzi este construită Casa de Cultură), luând ființă astfel în cadrul O.S.P. din Tulcea, o secție de lupte cu denumirea de "Flamura Roșie" Tulcea. 

În această perioadă, sute de tineri sunt atrași de practicarea luptelor ca sport de masă și de performanță. Condițiile tehnico-metodice și materiale (echipament, alimentație, sală, vestiar, cadre de specialitate), care nu erau la nivelul cerințelor, au făcut ca rezultatele să nu fi fost la un nivel prea ridicat.