"Ploaie" de eseuri în "Badea Cârțan". CS Cleopatra este invincibilă!

253
2

Articole de la același autor

Nimeni și nimic nu îi stă în cale campioanei CS Cleopatra, care are o evoluție foarte bună în actualul sezon al Diviziei Naționale de rugby juniori U19. Pe stadionul "Constructorul-Cleopatra" din Complexul Sportiv "Badea Cârțan", formația constănțeană a disputat meciul din etapa a cincea, împotriva echipei LPS Focșani, pe care a învins-o cu scorul de 76-11. "În primele minute, adversarii au dat dovadă de voință și ne-au pus câteva probleme, însă, în scurt timp, am reușit să marcăm și să conducem jocul. Am făcut câteva greșeli, Focșaniul a profitat și reușit un eseu, dar per ansamblu, victoria a fost una lejeră. Urmează acum o pauză competițională, dat fiind faptul că loturile naționale participă la Campionatul European din Portugalia, unde se va afla și colegul meu Radu Nicolae Mocanu, antrenor la lotul U18. Între timp, noi ne vom pregăti intens pentru meciul cu Steaua", a declarat, pentru "Cuget Liber", antrenor secund Florin Țugurel.




Comentează știrea

rugby
21 octombrie 2014
TOMITANII ?!!

De TOMITANII, stiti ceva?

EscorteDinRomania.ro
28 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Vineri, 03 Octombrie 2014
Stire din Sport : CS Cleopatra promite spectacol cu CNAV
Pagina a fost generata in 1.1681 secunde