Peste 2.000 de bilete pentru suporterii români, la meciul cu Suedia

303
Peste 2.000 de bilete pentru suporterii români, la meciul cu Suedia - peste2000-1552350073.jpg

Articole de la același autor

Suporterii români au la dispoziție 2.300 de bilete pentru partida de debut a selecționatei României în preliminariile EURO 2020, care se va disputa în deplasare, cu reprezentativa Suediei, a anunțat, ieri, Federația Română de Fotbal. 


Tichetele pentru partida Suedia - România sunt disponibile online pe site-urile bilete.frf.ro și bilete.ro, prețul fiind de 95 de lei. La această partidă, suporterii români vor avea la dispoziție bilete la Peluza Nord a stadionului din Stockholm. Data limită de achiziționare a biletelor este vineri, 15 martie, ora 15:00. 


Partida Suedia - România se va disputa la 23 martie, pe Friends Arena, din Stockholm, cu începere de la ora 19.00. 
La tragerea la sorți a preliminariilor Campionatului European 2020, reprezentativa României a fost repartizată în grupa F, alături de Spania, Suedia, Norvegia, Feroe și Malta. La turneul final se califică primele două clasate în grupă. 




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5691 secunde