Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Sport

Mesaje de condoleanțe după decesul lui Valentin Negrea

Ştire online publicată Vineri, 13 Septembrie 2019
de Mircea GHIȚĂ

Moartea lui Valentin Negrea a șocat întreaga suflare a sportului constănțean. 

Imediat după aflarea veștii, cei care l-au cunoscut pe fostul arbitru din Liga Națională de Baschet, care a fost și lector universitar dr. al Facultății de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității Ovidius, au ținut să transmită mesaje de condoleanțe.

Printre aceștia se numără și Elena Frîncu, fost director al DJST Constanța, Ilie Floroiu, Sorin Bașturea și întreg colectivul Clubului Sportiv Farul Constanța.

Înmormântarea va avea loc duminică, 15 septembrie, ora 13.00.

Dumnezeu să îl odihnească în pace!

PUBLICITATE
Citeşte şi
Caporalul cls. a III-a Cipirian-Ștefan Polschi, veteran al Armatei României, căzut la datorie în Afganistan!"Militarul român care și-a pierdut viața astăzi, 5 septembrie, în ...
John Wesley, actorul cunoscut pentru rolul Dr. Hoover din „The Fresh Prince of Bell Air“, a murit la vârsta de 72 de ani.Wesley a încetat din viață din cauza unor ...
Mâine, 12 septembrie, cursurile din ciclul gimnazial de la Școala nr. 24 din Constanța se suspendă, pentru a permite cadrelor didactice să participe la ceremonia de înmormântare a ...
Alte ştiri din sectiunea Sport
Echipa națională sub 21 de ani a României a învins reprezentativa similară a Irlandei de Nord, luni seara, scor 3-0, pe Stadionul "Anghel Iordănescu", din Voluntari, în ...
Cea de-a 66-a ediție a Campionatului Municipiului Constanța la șah s-a desfășurat, în week-end, la Complexul Cleopatra din Mamaia. La competiția organizată de ...
Echipa națională de fotbal a României va înfrunta, în această seară, un adversar foarte dificil în Grupa F a preliminariilor Campionatului European din 2020. Pe Arena Națională ...
Triatlonista din Constanța Antoanela Manac a obținut o performanță excelentă la Jocurile Mondiale pe plajă de la Doha, Qatar. Sportiva de la malul mării a participat la proba de ...
În perioada 8-12 octombrie, la Brăila, au avut loc întrecerile Campionatului Național de box pentru juniori, competiție la care Constanța a participat cu trei sportivi. Ersun ...
Elevii Școlii Gimnaziale Nr. 37 din Constanța au făcut cunoștință cu oina, zilele trecute, în cadrul unui eveniment desfășurat de sportivii de la ACS Frontiera Tomis ...
Atacantul Alexandru Mitriță consideră că naționala de fotbal a României este compusă din mingicari, spre deosebire de norvegieni, mult mai masivi, și că e nevoie ca toți ...
Stadionul „Mihail Naca” din Constanța a găzduit, sâmbătă, meciul contând pentru etapa a 7-a din Superliga de rugby dintre formația gazdă Tomitanii și ...
HC Dobrogea Sud a avut parte de o seară de coșmar în Ungaria, acolo unde a jucat cu Csurgoi KK, în manșa secundă a turului al doilea preliminar din Cupa EHF. Echipa ...
Echipa feminină de volei CS Medgidia a înregistrat, sâmbătă, cea de-a două înfrângere consecutivă în Divizia A1. Formația antrenată de Florin Voinea și Radu Began a primit ...
Baschet Club Athletic Constanța a înregistrat, sâmbătă, o nouă înfrângere în fața celor de la CSO Voluntari. După ce au fost eliminați din Cupa României de ilfoveni ...
Echipa feminină de baschet CS Phoenix Știința Constanța a obținut, sâmbătă, prima victorie din actualul sezon. Jucătoarele antrenate de Carmin Popa și Ramona Coroamă s-au impus ...
Gimnastul Marian Drăgulescu s-a clasat, duminică, pe locul 4, în finală la sărituri, la Campionatul Mondial de la Stuttgart. La 38 de ani, el este calificat și la Jocurile ...
 Pilotul finlandez Valtteri Bottas a câștigat, duminică, Marele Premiu de Formula 1 al Japoniei, iar echipa sa, Mercedes, s-a impus în clasamentul mondial al constructorilor ...
Echipa de rugby Tomitanii Constanța nu a acumulat până acum niciun punct în Superligă și se află în căutarea primei victorii. Formația de pe litoral joacă, sâmbătă, la Constanța ...
Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța organizează proiectul Tin - Exatlon, ce va avea loc, luni, 14 octombrie, de la ora 11.30, la sala ...
Din cauza incidentelor care au avut loc la partida România - Spania, din preliminariile Campionatului European de fotbal din 2020, UEFA a decis ca la meciul tricolorilor cu ...
Handbal Club Dobrogea Sud se află în fața unei partide extrem de importante. Echipa antrenată de Djordje Cirkovic va juca, sâmbătă, în Ungaria, împotriva maghiarilor de la Csurgoi ...
FC Farul Constanța este gata pentru un nou meci important din Liga a 2-a. Echipa antrenată de Ianis Zicu joacă, sâmbătă, de la ora 11.00, în deplasare, cu ACS Viitorul Târgu ...
Municipiul Baia Mare a găzduit, zilele trecute, Crosul Castanelor, întrecere rezervată tuturor amatorilor de mișcare. La competiție a fost prezentă și atleta veterană ...
Social Politică Sănătate
Eveniment Sport Cultură-Educație
Economie Actual Fun
Arhiva