Medalii pentru gimnastele de la CS Farul și CSS 1, la Naționale

425

Articole de la același autor

La Deva, au avut loc întrecerile Campionatului Național de gimnastică artistică, rezervat junioarelor 1, 2 și 3, ce au strâns la start cele mai valoroase 94 de sportive din țară, legitimate la 23 de cluburi.

De la concurs nu puteau lipsi nici sportivele de la CS Farul (antrenori Camelia Voinea, Ciprian Crețu, Carmen Traicu, coregraf Gabriela Păun) și CSS 1 Constanța (antrenori Mirela Szemerjai, Petruța Marcu, Mădălina Hârbu, Cătălin Meran, Sorin Bechir; coregraf Mihaela Lintzmaier). De asemenea, au fost prezente și gimnastele din Programul național "Țară, țară, vrem campioane", inițiat de Octavian Belu și Mariana Bitang.

La individual compus, au revenit Constanței șase medalii: junioare 3, nivelul 2 - Maria Broască (CSS 1) - argint, Teodora Stoian (CSS 1) - bronz; junioare 2, nivelul 4 - Sabrina Voinea Maneca (CS Farul) - argint; junioare 1, nivelul 6 - Silviana Sfiringu (CS Farul) - aur, Ioana Stănciulescu (CS Farul) - argint; junioare l, nivelul 5 - Maria Ceplinschi (CS Farul) - aur.

Alte medalii au fost obținute în întrecerea pe aparate: junioare 3, nivelul 2 - Teodora Stoian (CSS 1) - aur la paralele și argint la sol, Valentina Botez (CSS 1) - argint la paralele și bronz la sol, Maria Broască (CSS 1) - argint la bârnă, Bianca Vișovan (CS Farul) - bronz la bârnă; la junioare 2, nivelul 4 - Sabrina Voinea Maneca - argint la sărituri, paralele, bârnă și sol, Shakira Cantaragiu (CSS 1) - bronz la paralele; la junioare 1, nivelul 6 - Ioana Stănciulescu - aur la paralele, argint la sărituri și bronz la sol, Silviana Sfiringu (CS Farul) - aur la sărituri, argint la paralele și sol.

Mihai CHELEȘ

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.188 secunde