DNS la rugby

Meciul CS Năvodari - Bucovina Suceava, reprogramat

239
Meciul CS Năvodari - Bucovina Suceava, reprogramat - meciul-1573159166.jpg

Articole de la același autor

Meciul din ultima etapă a turului Diviziei Naționale de Seniori la rugby dintre CS Năvodari și Bucovina Suceava, care trebuia să se dispute duminică, 10 noiembrie, de la ora 11.00, pe stadionul "Flacăra", a fost reprogramat. 


Astfel, partida se va juca duminică, 17 noiembrie, de la ora 11.00, pe același stadion. 


În clasament, CS Năvodari se află pe locul al 3-lea, cu 20 de puncte, iar Bucovina ocupă poziția a 7-a, cu 7 puncte. 
Faptul că partida s-a reprogramat poate reprezenta un avantaj pentru ambele formații. Năvodărenii ar putea profita din plin de această scurtă pauză, timp în care ar putea să își pună la punct strategia și să se odihnească în același timp pentru meciurile dificile care vor urma.


Formația din Năvodari a stat mult timp pe locul al doilea, în coasta liderului CS Știința Petroșani, însă după ultima etapă de campionat a fost depășită de CSM Galați, care a acumulat 22 de puncte și se află la două "lungimi" în fața echipei de la malul mării. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3648 secunde