Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Sport
Campaniile sportive „Campionii Școlii” și „Family Run”

Maratonul Nisipului sprijină sportul în școală și copiii cu boli grave

Ştire online publicată Marţi, 18 Februarie 2020
de Sorin MIHALACHE

În cadrul evenimentului internațional Maratonul Nisipului 2020, vor fi organizate campaniile sportiv-educative „Campionii Școlii” și Cursa „Family Run”, în parteneriat cu școli din Constanța și cu părinții elevilor, pentru relansarea sportului la nivel de școală primară și gimnazială și pentru dezvoltarea spiritului competițional, precum și a obiceiului copiilor de a participa la competiții sportive.

„Din nefericire, au trecut inadmisibil de mulți ani de când România nu a mai descoperit o Nadie Comăneci, un Gheorghe Hagi, un Ilie Năstase, un Ivan Patzaichin sau o Gabriela Szabo. Acest lucru se întâmplă nu pentru că spiritul lor a murit, încă există în fiecare copil talentat din această țară, însă din păcate nu ne mai alocăm atât atenția, cât și resurse pentru sprijinirea lor și pentru a revedea România pe podiumurile campionatelor mondiale, europene sau jocurilor olimpice.

Prin organizarea curselor «Campionii Școlii» și «Family Run», în cadrul Maratonului Nisipului, ne dorim să construim o punte solidă pentru viitorii noștri atleți, ne dorim să dezvoltăm o comunitate sportivă puternică la Constanța, iar acest lucru nu se poate decât prin încurajarea sportului de masă. Contribuțiile de participare la aceste curse se vor întoarce în școli, pentru renovarea sălilor de sport și pentru achiziționarea logisticii specifice”, declară Daniel Antonaru, președintele Asociației Sportive SanaSport și inițiatorul evenimentului internațional Maratonul Nisipului.

România ocupă locul 16 în Uniunea Europeană privind numărul de ore obligatorii de educație fizică și sport în școlile primare și gimnaziale, cu 59, respectiv 49 de ore pe an, mult sub media Uniunii Europene, de 67, respectiv 64 de ore de educație fizică pe an, potrivit unui Think Thank al Parlamentului European.

În timp ce majoritatea activităților sportive școlare obligatorii, în România, sunt atletismul, jocurile cu mingea și gimnastica, majoritatea țărilor europene mai oferă elevilor activități în aer liber și aventură, înotul și sporturile de iarnă. În acest context, Asociația Sportivă SanaSport consideră că sănătatea copiilor noștri ar trebui să fie prioritatea zero a guvernanților noștri și trebuie regândite noi strategii și politici publice pentru relansarea educației fizice în școli.

Sprijin acordat copiilor grav bolnavi

Contribuțiile de participare la cursa „Family Run”, care se va desfășura pe distanța de 1 km, vor fi donate integral pentru susținerea acestui proiect social derulat de Asociația „Dăruiește Aripi” din Constanța.

Campaniile „Circuitul încrederii și al speranței” sprijină copiii diagnosticați cu boli cronice grave, onco-hematologice sau boli rare din regiunea Dobrogei și familiile acestora, prin oferirea de vizite la domiciliu de către personalul medical specializat al Centrului Medical Focus.

Înscrieri online la maraton

Fiind una dintre primele competiții sportive de anduranță din Europa care se desfășoară integral pe nisip, evenimentul internațional „Maratonul Nisipului” este și un mijloc inedit de promovare a sportului de masă și a litoralul românesc la nivel internațional, adunând la start peste 1.800 participanți din peste 20 țări.

Evenimentul va avea loc, în perioada 28-29 martie 2020, pe plaja din stațiunea Mamaia.

Cei interesați se pot înscrie pe website-ul evenimentului, maratonulnisipului.ro. 

PUBLICITATE
Citeşte şi
Orașul Găești a găzduit, recent, Crosul Veteranilor, competiție de tradiție, organizată cu ocazia Zilelor orașului. La eveniment au participat delegații din toată ...
Triatlonista constănțeană Antoanela Manac și-a luat două săptămâni de pauză după ce a participat la două competiții extrem de dificile, dar, chiar dacă este în vacanță, sportiva ...
Triatlonista constănțeană Antoanela Manac a participat, în week-end-ul care tocmai a trecut, la Cupa Continentală de triatlon olimpic din Maroc, organizată în orașul ...
Alte ştiri din sectiunea Sport
Tragedie în lumea sportului românesc. Fostul portar al Stelei Martin Tudor a murit, astăzi, la vârsta de 43 de ani. El se afla la Reșița când s-a produs tragicul eveniment. Martin ...
Oina este sportul național în România încă din 1364, iar această disciplină continuă să se desfășoare pe teritoriul țării noastre și în ziua de astăzi. Chiar dacă, în aceste ...
George Buricea este veteranul echipei HCDS Constanța. Ajuns la vârsta de 41 de ani, handbalistul a intrat și el în jocul internauților și a postat mai multe fotografii de când ...
Echipa Baschet Club Athletic Constanța este alături de bolnavii infectați cu virusul Covid-19. Oficialii formației de la malul mării au demarat un proiect de parteneriat cu ...
Multipla campioană olimpică la gimnastică, Nadia Comăneci, a postat, sâmbătă, un mesaj pe contul său oficial de Twitter, în care spune că după zecele perfect obținut la Jocurile ...
Unitatea de Integritate a Atletismului a anunțat că doi campioni olimpici ruși, Andrei Silnov (săritura în înălțime în 2008) și Natalia Antiuh (400 metri garduri în 2012), sunt ...
Simona Halep continuă să se antreneze singură, în casă, în timpul pandemiei de coronavirus. Tenismena de la malul mării a postat o fotografie pe pagina sa personală de facebook ...
Gheorghe Hagi a jucat timp de două sezoane pentru FC Barcelona, între 1994 și 1996. Fostul fotbalist constănțean a fost inclus de către jurnaliștii spanioli într-un top al celor ...
Boxul este un fenomen incredibil de frumos, pe care doar cei pasionați îl pot înțelege. Iar când vine vorba de box, Constanța se poate mândri cu foarte mulți pugiliști care au ...
Veste bună pentru iubitorii handbalului românesc. Fostul mare handbalist al României Cristian Gațu a fost operat, joi, după ce, în cursul zilei de marți, a suferit un atac ...
Epidemia de coronavirus continuă să afecteze fotbalul și dă peste cap planurile financiare ale cluburilor din Liga 1. Prosport.ro anunță că FC Viitorul a decis să le ...
Chiar dacă a trecut mult timp de când activitatea sportivă este întreruptă în România, din cauza pandemiei de coronavirus, Federația Română de Tenis de Masă a făcut, miercuri ...
Federația Română de Fotbal este una dintre primele asociații-gazdă care anunță confirmarea menținerii în proiectul EURO de anul viitor, informează site-ul oficial ...
Unul dintre sporturile care nu apar foarte des la lumina reflectoarelor este culturismul. Și totuși, CS Farul Constanța are o secție de culturism în care aproximativ 20 de ...
Radu Voina, fost antrenor al naționalei de handbal feminin a României și component al generației de campioni mondiali, a declarat, joi, că operația la care a fost supus ...
Veste tristă în rugby-ul românesc. Fostul rugbist al celor de la Dinamo București, Antonio Melinte, s-a stins din viață la vârsta de 22 de ani.Potrivit unor surse, acesta s-a ...
Fotbalistele echipei Selena Constanța s-au autoizolat și așteaptă cu nerăbdare să treacă această perioadă cruntă, în care pandemia de coronavirus a acaparat întreg mapamondul. Să ...
Simona Halep a declarat că își dorea foarte mult să câștige o medalie la Jocurile Olimpice de la Tokyo, care ar fi trebuit să aibă loc în acest an. Constănțeanca va avea această ...
De-a lungul timpului, Constanța a dăruit lumii campioni care au reușit performanțe inegalabile. Una dintre marile valori ale sportului constănțean este Elena Frîncu, fostă mare ...
Echipa masculină de handbal CS Medgidia este tot mai aproape de promovarea în Liga Națională. Formația dobrogeană se află pe primul loc în clasamentul Seriei B a Diviziei A, cu 45 ...
Social Politică Eveniment
Sport Cultură-Educație Actual
Economie Fun Arhiva