Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Sport

Luptătorii constănțeni au luat cu asalt podiumul la Naționalele de la Covasna

Ştire online publicată Marţi, 08 Octombrie 2019
de Mircea GHIȚĂ

În perioada 4-6 octombrie, la Covasna, au avut loc întrecerile Campionatului Național de lupte Under 23, competiție la care Constanța a fost bine reprezentată. 

Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru” a participat la Naționale cu doi luptători. În întrecerea feminină, Alexandra Condruț a urcat pe treapta a doua a podiumului, cucerind medalia de argint, la categoria 62 de kilograme, iar la masculin, Sandu Botnar și-a adjudecat și el argintul, la categoria 86 de kilograme. 

Sandu Botnar a trecut prin momente grele în urmă cu un an, atunci când a fost implicat într-un accident rutier și a fost la un pas să se retragă din activitate. Antrenorul Ioan Giuglea l-a încurajat și l-a pregătit, iar acum Botnar este unul dintre cei mai buni luptători din Constanța.  

CS Farul Constanța a fost reprezentat de Andrei Savu, cel care are dublă legitimare, el luptând și pentru CS Slatina. Acesta a obținut medalia de aur la categoria 55 de kilograme, disciplina lupte greco-romane. 
Iulian Popa, tot de la CS Farul, a urcat și el pe treapta a doua a podiumului, după ce a luptat la categoria 63 de kilograme. Iulian Chelărescu a câștigat medalia de argint la categoria 82 de kilograme, în timp ce un alt elev al lui Ioan Giuglea, Nicolae Boantă, a fost aproape să prindă podiumul, clasându-se pe locul al patrulea. 
„Sunt extrem de mulțumit. Am venit la Covasna cu obiectivul clar de a câștiga cel puțin o medalie. Iată că am reușit mai mult. Sunt mândru de acești copii care au luptat până la ultima picătură de transpirație. Îi felicit!”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, maestrul Ioan Giuglea.

La orizont, Cupa României 
Pentru luptătorii din Constanța, urmează mai multe competiții importante. În perioada 11-13 octombrie, la Tulcea, va avea loc faza zonală a unui turneu de calificare pentru Cupa României - copii. La acest concurs, vor participa copii cu vârstele cuprinse între 9 și 12 ani. 

O săptămână mai târziu, tot la Tulcea, va avea loc etapa a doua a acestui turneu. Primii patru sportivi vor merge direct în faza finală, cu șanse de a lupta pentru Cupa României. 

De asemenea, pentru luptătorii care au înregistrat rezultate foarte bune la Naționalele de la Covasna, urmează Cupa României, programată la Putna, în perioada 17-20 octombrie. 

Maestrul Ioan Giuglea are mari așteptări de la luptătorii pe care îi antrenează și spune că, la Cupa României de la Putna, obiectivul este cucerirea mai multor medalii. 

Sandu Botnar se va lupta cu șanse reale pentru medalia de aur, acesta fiind un sportiv extrem de bun și spectaculos. Procedeele sale sunt greu de realizat pentru mulți luptători, iar Botnar reușește de cele mai multe ori să își surprindă adversarii. 

PUBLICITATE
Citeşte şi
Luptătorul constănțean Florin Tița, de la CS Farul (antrenor, Grigore Gheorghe), a cucerit medalia de argint, la cat. 55 kg, greco-romane, la Campionatele Europene Under-23 de la ...
Luptătoarele de sambo Daniela Poroineanu (cat. 56 kg), Anda Mihaela Vâlvoi (cat. 64 kg) și Alina-Petronela Păunescu (cat. +80 kg) au adus României, sâmbătă, primele medalii - ...
Atletul Marian Petre, legitimat la Clubul Sportiv Farul Constanța și elev al Liceului cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru”, a evoluat în finala Campionatului European ...
Alte ştiri din sectiunea Sport
Lumea fotbalului este în doliu, după ce a fost anunțat decesul legendarului atacant olandez Rob Rensenbrink (72 de ani), dublu vicecampion mondial cu naționala Olandei în 1974 și ...
Tenismanul sârb Novak Djokovic, favorit 2 și campionul en titre de la Australian Open, a avansat în sferturile de finală ale Grand Slam-ului de la Melbourne, după ce l-a învins pe ...
Sportiva Alena Kostornaia, în vârstă de 16 ani, a câștigat proba feminină din cadrul Campionatelor Europene de patinaj artistic de la Graz (Austria), scrie News.ro. Kostornaia a ...
Simona Halep, locul 3 WTA și cap de serie numărul 4, va evolua în noaptea de duminică spre luni, de la ora 02.00, cu belgianca Elise Mertens, locul 17 WTA și cap de serie numărul ...
Belgianca Elise Mertens, locul 17 WTA și cap de serie numărul 16, a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 6-1, 6-7 (5), 6-0, pe americanca Catherine “CiCi” Bellis, locul 600 ...
Perechea româno-japoneză Monica Niculescu/Misaki Doi s-a calificat, sâmbătă, la Melbourne, în optimile de finală ale probei feminine de dublu din cadrul turneului de tenis ...
Echipa feminină de tenis de masă a României s-a calificat, vineri, la Jocurile Olimpice de la Tokyo, după ce a învins formația Indiei cu scorul de 3-2, în meciul decisiv din ...
Echipa de fotbal FC Viitorul a fost învinsă de liderul din Kosovo, KF Ballkani, cu scorul de 4-1, vineri, într-un meci amical susținut în stagiul de pregătire din Antalya ...
Perechea alcătuită din tenismanul român Horia Tecău și olandezul Jean-Julien Rojer a fost învinsă de australienii Max Purcell și Luke Saville cu 6-7 (2-7), 4-6, 6-4, vineri, la ...
Debut excelent pentru echipa feminină de tenis de masă a României (Elizabeta Samara, Bernadette Szocs, Daniela Dodean Monteiro și Irina Ciobanu) la turneul preolimpic de la ...
Simona Halep s-a calificat în turul al treilea la Australian Open, după un meci intens cu britanica Harriet Dart, jucătoare aflată pe locul 173 în ierarhia ...
Scrimerul Horia Nistor a obținut o performanță remarcabilă. Sportivul legitimat la CS Farul Constanța și antrenat de Mihaela Ion s-a calificat la Campionatul European de cadeți ...
Echipa feminină de baschet CS Phoenix-Știința Constanța a avut parte de un meci extrem de greu, miercuri seară, în deplasare, cu BC Sirius Târgu Mureș. Fetele antrenate de ...
Echipa feminină de volei CS Medgidia a disputat, miercuri seară, la Sala Sporturilor „Iftimie Ilisei” din Medgidia, partida cu CSM Târgoviște, restanță din etapa a ...
Echipa Under 17 a FC Viitorul se află, în această perioadă, în Arabia Saudită, acolo unde participă la un turneu la care iau parte mai multe formații puternice din întreaga ...
Președintele Agenției Naționale Anti-Doping (ANAD), Cristian Balaj, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că lotul de haltere al României la Jocurile Olimpice de la Tokyo ...
Jucătoarea kazahă Iulia Putințeva o va întâlni pe românca Simona Halep în runda a treia a turneului de tenis Australian Open, după ce a învins-o, joi, la Melbourne, pe americanca ...
Jucătoarea română de tenis Simona Halep a recunoscut că și-a pierdut concentrarea pe finalul partidei cu britanica Harriet Dart, joi, în runda a doua a turneului Australian Open ...
O persoană din anturajul lui Michael Schumacher l-ar fi fotografiat pe fostul pilot imobilizat la pat, în locuința sa din Geneva. Se pare că fotografiile sunt scoase la ...
Simona Halep s-a calificat în turul al treilea la Australian Open.Tenismena din Constanța a întâlnit-o în manșa secundă pe britanica Harriet Dart, cea care nu a reușit să îi pună ...
Social Politică Sănătate
Eveniment Sport Cultură-Educație
Actual Economie Fun
Auto Tehnologie Arhiva