LPS Constanța, pe urmele CSS 1. Calvarul șantierului fără sfârșit!

3027

Articole de la același autor

"De ce ți-e frică în viață, de aia nu scapi". Așa sună o veche zicală din popor, care - din păcate - se potrivește precum o mănușă și în cazul Liceului cu Program Sportiv "Nicolae Rotaru" din Constanța.

Teama cea mai mare a profesorului Andrei Szemerjai, directorul LPS Constanța, a fost ca unitatea pe care o conduce să aibă o soartă similară Clubului Sportiv Școlar Nr. 1 Constanța, adică un mare șantier în lucru, care nu se mai termină. Dar de ce ți-e frică…

Lucrări demarate în forță

După ani buni de documentații, proceduri și așteptări, o firmă de construcții a câștigat licitația și și-a luat angajamentul de a renova căminul și cantina LPS-ului, plus înlocuirea unui corp de clădire, cu o construcție nouă ce ar fi trebuit să adăpostească o serie de garsoniere la cele mai ridicate standarde și o centrală termică. În teorie, totul suna perfect.

Mare a fost bucuria directorului Szemerjai când a observat, la începutul lunii februarie a acestui an, că muncitorii s-au apucat de treabă. Două mașini pline de muncitori veneau zilnic la lucru, iar ritmul de lucru era unul accelerat. Se părea că termenul de predare a lucrării - sfârșitul anului 2018, cel târziu începutul anului 2019 - era ultima problemă.

În tot acest timp, cantina liceului a fost mutată într-unul din vestiarele sălii de sport, primind toate avizele necesare funcționării. O soluție de compromis, până se amenaja cantina cea nouă. De asemenea, o parte a elevilor au fost cazați în internatul Liceului Tehnologic "Gh. Miron Costin" Constanța.

Scumpiri, scumpiri…

Firma de construcții este din București și se numește SC Hidro Salt B-92. Într-un articol publicat de "Cuget Liber" la începutul lunii februarie (LPS "Nicolae Rotaru" Constanța, șantier în lucru. "Lucrurile se mișcă și sper să le terminăm cu bine"), se reamintea printre rânduri faptul că această firmă a avut, de-a lungul timpului, probleme în a-și duce la finalizare proiectele. Motivul? De fiecare dată, apăreau operațiuni neprevăzute ce ridicau costul total, lucru acoperit de legislație, dar nu la îndemâna tuturor părților implicate.

Acest lucru s-a întâmplat și în cazul LPS-ului. De aceasta dată, fiind un parteneriat public-privat, Primăria Constanța a găsit de cuviință să acopere diferențele financiare, numai că firma din București nu s-a oprit aici: a încercat să profite și de pe urma inflației, a scumpirii prețului apei, curentului, cimentului, după cum a precizat directorul Szemerjai.

De aici apar problemele, iar în luna mai, lucrările au fost sistate. Zilele trecute, muncitorii au venit să-și strângă și ultimele scule lăsate-n șantier.

La orizont, ani de procese

"În acest moment, lucrarea este terminată în procent de 30%. S-au făcut recompartimentări, s-au schimbat instalații sanitare, dar totul este la stadiu de beton. Între corpul de clădire al internatului și corpul de clădire al cantinei lipsește o bucată, care a fost dărâmată pentru a se construi una nouă (garsoniere și centrala termică). Dar acum, muncitorii și-au luat catrafusele și au plecat. Mai rău este că, din ce am înțeles, au și decopertat o bucată de acoperiș. Păi, la iarnă, transformăm beciul în bazin și se distruge tot", și-a exprimat îngrijorarea profesorul Szemerjai.

Deoarece executantul proiectului, SC Hidro Salt B-92, a părăsit șantierul nemotivat, cea mai plauzibilă soluție este acționarea acestuia în instanță.

"Din păcate, ne putem tărăgăna prin procese ani de zile, din care au de pierdut numai copiii. Nimeni nu știe să evalueze cât timp vor dura aceste procese. Cu toate acestea, nu concep cum poate o firmă cu experiență să-și asume așa riscuri. Deoarece legea achizițiilor publice (Legea nr.98/2016) s-a modificat, este posibil ca firma să se agațe de o chichiță legislativă. Trebuie să fie ceva de care să se lege, altfel nu concep", a mai spus directorul LPS.

Cea mai la îndemână soluție pentru a scăpa de acest calvar este rezilierea contractului, achitarea facturii până la acest punct, după ce o comisie analizează și stabilește costurile corecte, și organizarea unui alt concurs de dosare, o altă licitație. Alți ani, altă distracție.

În prezent, elevii au fost cazați la Colegiul Tehnic Tomis.

Primăria Constanța a trimis, zilele trecute, o adresă pentru LPS "Nicolae Rotaru", prin care noua dată de finalizare a proiectului "Reabilitarea, modernizarea și dotarea Liceului cu Program Sportiv Nicolae Rotaru Constanța" este 31 decembrie 2020. Încă doi ani de mâncat în vestiarul sălii de sport și de cazat prin vecini!

Se caută un șofer

O altă problemă este ocuparea postului de șofer. Programul este de vineri până duminică, atunci când elevii LPS-ului au competiții sportive, însă toți șoferii fug când aud de salariu.

"Lucrăm la stat, nu facem noi salariile. Salariul net este de aproximativ 1.400 lei. Trei zile pe săptămână avem nevoie foarte mare de el. Apoi, poate să desfășoare ce activitate dorește. Țin minte că am avut un șofer, a plecat în cantonament cu echipa, o săptămână, pe banii statului, apoi a mai plecat alte două săptămâni, în aceleași condiții. Și făcea două-trei trasee pe zi. Nici eu cu soția mea nu am avut concedii atât de lungi. Din păcate, nu ne putem baza pe oameni care doar din acest salariu trăiesc, iar acest lucru face aproape imposibilă găsirea unui om disponibil", a explicat situația prof. Andrei Szemerjai. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9909 secunde