LPF, surprinsă de reticența lui Burleanu față de arbitrajul video

157
LPF, surprinsă de reticența lui Burleanu față de arbitrajul video - fotbal-1513873254.jpg

Articole recomandate

Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a anunțat, joi, într-un comunicat de presă publicat pe site-ul oficial, că este surprinsă de reticența președintelui Federației Române de Fotbal (FRF), Răzvan Burleanu, față de implementarea arbitrajului video din sezonul 2018-2019 al Ligii I. 


"Liga Profesionistă de Fotbal a luat act cu neplăcută surprindere de ultimele declarații făcute de președintele FRF, Răzvan Burleanu, pe tema implementării sistemului de arbitraj video. Ne surprinde reticența președintelui FRF și partizanatul domniei sale față de actualul mod de arbitraj. Lumea fotbalului evoluează și domnul Burleanu ar fi trebuit să fie primul care să încurajeze schimbarea și nu să iasă în spațiul public cu afirmații care pot zdruncina încrederea cluburilor în acest sistem. Sigur că sunt posibile erori umane și în noul sistem, dar ele vor fi cu siguranță mai puține, iar spiritul competiției va fi mult mai mult respectat astfel. Credem că ar trebui transmis un mesaj de încredere în noua tehnologie și nu evidențiat un partizanat în ceea ce se întâmplă azi în arbitrajul românesc", se arată în comunicatul LPF. 


Conducerea LPF menționează că va face toate eforturile pentru a testa arbitrajul video măcar la unul dintre cele trei meciuri ale fiecărei etape din faza play-off-ului.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.8536 secunde