Lewis Hamilton: "Nu este maniera în care aș fi vrut să câștig"

778
Lewis Hamilton:

Articole recomandate

Britanicul Lewis Hamilton a obținut a cincea sa victorie în acest sezon de Formula 1, după ce s-a impus duminică în Marele Premiu al Canadei în urma unei decizii a comisarilor de cursă, care l-au penalizat cu 5 secunde pe Sebastian Vettel (Ferrari), cel care a trecut primul linia de sosire.


După cursă, campionul mondial a admis că ar fi vrut să câștige cursa pe pistă și nu după o decizie a comisarilor.


''Am o senzație de vid. A fost o cursă cu adevărat genială între două echipe diferite și s-a terminat într-o notă puțin negativă. Din ce îmi amintesc, când am ieșit din viraj, eram mai rapid și puneam presiune pe Seb. Voiam să mă apropii cât mai mult și voiam să-l fac să greșească. Nu se întâmplă des să pui presiune pe un cvadruplu campion mondial să comită o greșeală, dar mi-am spus: 'OK, asta e șansa care o așteptam'. Am luat virajul corect, pe traiectorie. Distanța s-a micșorat, am crezut că ne vom acroșa, atunci a trebuit să frânez pentru a evita coliziunea. Din fericire am evitat-o. Dar a fost o ocazie unică. Apoi, ecartul a crescut, pentru că am frânat pentru a-l evita. Când am aflat că va primi o penalizare, am continuat să forțez și mi-am spus că poate încă pot câștiga această cursă. Natural, nu este modul în care aș fi vrut să câștig. Este un moment nefericit, dar așa sunt cursele. Când revii pe pistă, nu încerci să revii direct pe traiectorie, ci încerci să intri în siguranță și cred că pentru asta a fost sancționat'', a declarat Hamilton, liderul la zi în clasamentul piloților.


Campionul mondial a adăugat că incidentul nu a schimbat nimic din relația sa cu Vettel: ''Confirm ce a spus Seb despre respectul care a existat întotdeauna între noi. Concurăm împreună de mulți ani și el este persoana contra căreia îmi place cel mai mult să mă lupt. Apreciez întotdeauna ocaziile de mă bate, cum a fost azi și în anii precedenți. Sunt amintiri pe care le prețuiesc și sper că vor fi multe altele''.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.273 secunde