Jucătorii constănțeni de squash și-au făcut "încălzirea" pentru Europene

253
Jucătorii constănțeni de squash și-au făcut

Articole de la același autor

Jucătorii constănțeni legitimați la ACS Squash West Side Constanța au avut evoluții foarte bune la Cupa Helios, competiție desfășurată, zilele trecute, la Timișoara, cu participarea a 40 de sportivi (33 în secțiunea masculină, 7 în cea feminină). 


Astfel, Teo Ristea a urcat pe podium (locul trei), Bogdan Ilie Petre a ocupat poziția a patra, iar Horia Naumescu, pe cea de-a cincea, ceilalți doi coechipieri, Răzvan Țurlea și Alin Averchi terminând reuniunea la mijlocul ierarhiei. 


Ristea, Naumescu și Petre și-au făcut la Timișoara "încălzirea" în vederea participării, cu naționala de seniori a României, la Campio-natele Europene pe echipe, care vor avea loc, în perioada 3-7 aprilie, în Insula Jersey. 


În întrecerea feminină, unica reprezentantă a Con-stanței, Alina Alexandrescu, s-a clasat pe locul patru. 


Pe plan local, este în plină desfășurare Campionatul Constanței la squash, ediția 2017 primăvara, care se desfășoară, conform tra-diției, pe cele două terenuri ale Complexului West Side din incinta Vivo. 


"S-au scurs deja două runde. Meciurile sunt programate în fiecare week-end: sâmbăta, cele din ligile A și B, iar duminica, jocurile din liga C. După sezonul regulat, cei mai buni jucători vor accede în play-off, unde se vor bate pentru titlul de campion sau pentru promovare, iar ceilalți vor intra în play-out, unde miza este evitarea retrogradării. Sper ca până la sfârșitul lunii aprilie, cel târziu la începutul lunii mai, să punem punct acestei ediții", a declarat, pentru "Cuget Liber", vicepreședintele ACS Squash West Side, Ilie Bănică. 


La ediția 2017 primăvara a Campionatului Constanței, parti-cipă 31 de jucători, repartizați în trei ligi: A - 10 jucători; B - 10 jucători; C - 11 jucători. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5803 secunde