Ionuț Stroe: Fotbalul românesc a avut un număr nepermis de mare de cazuri de COVID-19

126
Ionuț Stroe: Fotbalul românesc a avut un număr nepermis de mare de cazuri de COVID-19 - 3ionutstroe7540151mediafaxfotoan-1596475016.jpg

Articole recomandate

Ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, a susținut, într-un mesaj publicat pe un site de socializare, că fotbalul românesc a avut un număr nepermis de mare de cazuri de COVID-19, el precizând că în rândul cluburilor a existat o lipsă de disciplină și rigoare în ceea ce privește măsurile de prevenție, potrivit Agerpres.


"La finalul competiției din Liga I, înainte de meciul decisiv, avem de tras câteva concluzii. Constatăm, la o lună și jumătate de când s-a reluat competiția de fotbal, că am avut un număr nepermis de mare de infectări în rândul fotbaliștilor. A existat și din partea cluburilor o anumită lipsă de disciplină și rigoare. E clar că unii nu au reușit să-și disciplineze sportivii, nu au reușit să și-i protejeze. Vedem că încă lipsesc prevederi esențiale în regulamentele interne de natură sportivă, care să reglementeze situații ce ar fi trebuit să fie clar anticipate. Întotdeauna am declarat și am susținut că este important ca o competiție să se termine pe teren, să se joace după reguli transparente. În această idee, am oferit tot sprijinul nostru, ca Minister al Tineretului și Sportului, pentru toate sporturile, astfel încât acestea să aibă cadrul legal necesar pentru a-și putea finaliza competițiile", a scris Stroe pe contul personal de Facebook.


El a menționat că din sezonul următor al Ligii I cluburile care au cazuri de coronavirus și nu pot fi programate ar trebui să fie sancționate.


"Pentru următorul campionat, trebuie să corectăm greșelile de până acum. Va trebui să înceapă cu reguli bine definite în avans și va trebui să ofere un cadru care să acopere toate situațiile predictibile, pentru a stabili câștigătoarea unui campionat pe teren, așa cum este și normal. Toți trebuie să înțeleagă situația actuală, să își asume responsabilitatea și, mai ales, să suporte sancțiunile pentru orice greșeală ce duce la amânarea sau anularea unor partide. Însă, până la a vorbi concret de sezonul 2020-2021, mult succes celor două echipe care, practic, își vor disputa o veritabilă finală în această seară, Universitatea Craiova și CFR Cluj", a precizat Stroe.


Campioana ediției 2019-2020 a Ligii I se va desemna în urma rezultatului partidei Universitatea Craiova - CFR Cluj, din ultima etapă a play-off-ului, care în mod excepțional va fi decisă prin prelungiri și penalty-uri în caz de egalitate conform hotărârii Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal.


"Meciul Universitatea Craiova - CFR Cluj va desemna reprezentanta României în Liga Campionilor. Întrucât 3 august este data-limită impusă de UEFA pentru anunțarea reprezentantelor fiecărei țări în cupele europene, membrii Comitetului Executiv au decis în unanimitate ca reprezentanta României în Liga Campionilor să fie stabilită în urma unui meci decisiv. Astfel, partida dintre primele două clasate în play-off-ul Ligii I, Universitatea Craiova - CFR Cluj, programată în această seară, începând cu ora 20:30, va avea o câștigătoare. În caz de egalitate după 90 de minute, se vor disputa două reprize de prelungiri și, dacă egalitatea va persista, se vor executa lovituri de departajare", se arată pe site-ul FRF.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7998 secunde