Iker Casillas: "Aceasta ar putea să fie cea bună echipă în care am jucat la Real"

206
Iker Casillas:
Iker Casillas (33 de ani) evoluează pentru Real Madrid din anul 1999. De-a lungul carierei sale de la clubul din capitala Spaniei, portarul a avut șansa de a juca alături de fotbaliști importanți precum Zinedine Zidane, Raul Gonzalez, Luis Figo, David Beckham și mulți alții. În pofida acestui aspect, Casillas consideră că actuala echipă a "galacticilor" ar putea fi cea mai bună din care el a făcut parte.


"Construcția actualei echipe a Realului a început sezonul trecut, sezon în care am reușit să câștigăm Liga Campionilor și Cupa Spaniei", a declarat Casillas la finalul partidei de la Granada, acolo unde echipa sa a câștigat cu scorul de 4-0. "Vrem să continuăm în acest trend, pentru că avem jucători excelenți. Unii au fost nevoiți să plece, deși erau importanți pentru noi, dar cei care au venit ca să îi înlocuiască s-au adaptat foarte bine și astfel am înregistrat o serie de rezultate pozitive. Nu sunt sigur, dar aceasta ar putea să fie cea mai bună echipă în care am jucat la Real Madrid. Sperăm să câștigăm niște competiții importante până la finalul sezonului.", scrie prosport.ro.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5494 secunde