"Diavolii", învinși de "cetățeni". Manchester City, show total pe "Old Traford"

709

Articole de la același autor

Echipa Manchester City, deținătoarea trofeului, a făcut un pas important spre calificarea în finala Cupei Ligii engleze de fotbal, învingând-o cu scorul de 3-1 pe marea sa rivală Manchester United, chiar pe stadionul Old Trafford, marți seara, în prima manșă a semifinalelor competiției.

Elevii antrenorului Pep Guardiola au decis soarta partidei încă din prima repriză, pe parcursul căreia au marcat de trei ori, prin Bernardo Silva (17), Riyad Mahrez (33) și Andreas Pereira (38 - autogol). Gazdele au redus din handicap în repriza secundă, prin Marcus Rashford (70).

Meciul retur va avea loc peste două săptămâni, pe stadionul Etihad din Manchester.

În cealaltă semifinală, a cărei primă manșă va avea loc miercuri, Leicester City va înfrunta pe teren propriu formația Aston Villa.

Final Cupei Ligii engleze va avea loc în data de 1 martie, pe stadionul Wembley din Londra.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6155 secunde