Înotătoarea abonată la medalii. Iulia Nadolu, cvadruplă campioană națională

602

Articole de la același autor

În urmă cu câteva zile, la Bacău s-a desfășurat Campionatul Național de înot bazin acoperit, la categoria de seniori, tineret și juniori, unde "delfinii" de la CS Farul și Palatul Copiilor s-au comportat exemplar, reușind să-și adjudece mai multe medalii.


Antrenorii Elena Hanu și Octavian Tileagă, de la Palatul Copiilor, au mers cu șapte sportivi la această competiție. Șase dintre ei au participat la categoria de juniori, fiind prima oară când concurează la această categorie, iar Iulia Nadolu a participat la tineret.
 
Iulia a fost cea care a cucerit cele cinci medalii cu care delegația Palatului Copiilor se mândrește. Spor-tiva a devenit, în acest week-end, cvadruplă campioană națională, după ce și-a adjudecat aurul la probele de 100 m, 200 m, 400 m și 800 m liber și vicecampioană la proba de 50 m liber. 


"Ea este multiplă campioană, însă de data aceasta s-a întrecut pe sine. A participat la cinci probe și la toate cinci a urcat pe podium. A avut o evoluție foarte bună. Pentru ceilalți șase sportivi a fost pentru prima oară când au participat la categoria de juniori, însă la fel au avut o prestație bună, chiar dacă nu au prins podiumul. De remarcat este Mihai Popescu, care a venit pe locul șapte în clasamentul general, la juniori. A avut un progres superb. Și-a depășit timpul cu 1 minut jumătate, ba chiar mai mult. Este unul dintre sportivii care promite. Ne bucurăm că, indiferent de vârstă, reușim să calificăm mulți sportivi la Naționale. De exemplu, săptămâna trecută, la campionatul regional de copii 10-11 ani, toți cei 14 înotători și-au îndeplinit baremul la 200 m liber pentru a concura la etapa națională.", a de-clarat, pentru "Cuget Liber", antre-noarea Elena Hanu. 


Tot la etapa regională de săptă-mâna trecută, secția de înot de la Palatul Copiilor s-a întors și cu două medalii câștigate de Darius Mari-nescu la 50 m spate (bronz) și Alexia Anghel la 50 m bras (argint). 


Antrenorii Elena Hanu și Octavian Tileagă au plecat în cantonament, începând de ieri până pe 8 aprilie, în Austria, cu 12 sportivi, în special de la categoria de cadeți, care se pregătesc de etapa regională a campionatului. 


La categoria de seniori, sportivii de la CS Farul s-au întors cu șapte medalii. Răzvan Grădinaru, antrenat de Anca Buzbuchi, a obținut aurul la 50 m bras și argint la 100 m bras și 100 m fluture. Atilla Abibula, pregătit de Veronica Macovei, a cucerit aurul la 200 m bras și bronz la 100 m bras, iar Gabriela Dragomir, antrenor Tudorel Zmeu, a devenit vicecampioană la 800 m liber și 1.500 m liber. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 06 Decembrie 2014
Stire din Diverse : Cel mai bun sport pentru grupa 0 - 4 ani
Vineri, 05 Decembrie 2014
Stire din Cultură-Educație : Fii tu Moș Crăciun pentru Cătălina!
Miercuri, 03 Decembrie 2014
Stire din Cultură-Educație : "Pentru tine, Dascăle!"
Pagina a fost generata in 0.4 secunde