Inevitabilul s-a produs! CVM Tomis s-a retras din competițiile interne

239
Inevitabilul s-a produs! CVM Tomis s-a retras din competițiile interne - cvmretras-1453141402.jpg

Articole de la același autor

La doar 10 zile de la retragerea din Liga Campionilor, conducerea clubului CVM Tomis a decis să retragă echipa și din Divizia A1, și Cupa României la volei masculin.

După cum se știe foarte bine, CVM Tomis a început în toamna anului trecut un drum anevoios. Lotul s-a reunit pe ultima sută de metri, cu promisiuni de mai bine, ca după doar două-trei luni, toți jucătorii străini să părăsească echipa, în frunte cu antrenorul bulgar Martin Stoev.

La începutul anului, ultimii seniori au decis și ei să-și rezilieze con-tractele, iar în lot au rămas doar juniori.

În aceste condiții, CVM Tomis își schimbase obiectivele la 180 de grade, principalul țel fiind evitarea retrogradării. Cu toate acestea, returul campionatului se anunța extraordinar de greu, iar conducerea clubului a decis retragerea echipei din competițiile naționale.

Lotul echipei era format doar din Robert Vologa (centru) și Alexandru Muscină (coordonator), ambii având 19 ani, George Gavriz (libero, 18 ani), Radu Dediulescu (universal, 17 ani) și Ovidiu Darlaczi (extremă, 16 ani), lotul fiind completat de juniorii antrenați de Răzvan Parpală.

În adresa trimisă către Federația Română de Volei și semnată de pre-ședintele clubului, Sorin Strutinsky, CVM Tomis anunță că retrage echipa din Divizia A1, rămânând să continue cu grupele de juniori, cadeți, speranțe și minivolei.

"Am decis să retragem echipa din Divizia A1, pentru că nu se mai putea. Vreau să continui cu echipele de speranțe și minivolei, chiar dacă e din propriii bani", a declarat Serhan Cadâr, directorul executiv al clubului.

Cu toate acestea, viitorul clubului rămâne incert, din cauza finanțării.

De altfel, CVM Tomis mai are datorii și către foștii jucători din sezonul 2014-2015, aflându-se în litigiu cu aceștia pe rolul Judecătoriei Constanța, cât și la CEV și la FIVB. De asemenea, clubul constănțean are și restanțe către diverse societăți cu care a colaborat.

CVM Tomis are în palmares șase titluri de campioană a României și opt trofee ale Cupei României. Echipa constănțeană a fost de patru ori vicecampioană, iar în sezonul 2014-2015 al Ligii Campionilor, CVM a reușit performanța de a se califica în play-off 12.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 06 Ianuarie 2016
Stire din Sport : CVM Tomis i-a pierdut pe Laza și Pavel
Pagina a fost generata in 0.511 secunde